Marți, Aprilie 01, 2025
Horoscop săptămânal 22-28 mai 2023

Berbec

Berbecii încep săptămâna cu multă forță de muncă. Sunt motivați să facă tot ceea ce pot mai bine, mai ales când vine vorba despre planul profesional. De asemenea, din punct de vedere amoros, vor avea loc câteva schimbări mai puțin plăcute spre weekend.

Taur

Taurii au parte de zile pline de stres și foarte aglomerate. Nu, nu doar la locul de muncă, ci și acasă. Ai câteva probleme în familie care-ți dau bătăi de cap și te tot gândești la ele fără a putea să te concentrezi la capacitate maximă la job.

Gemeni

Gemenii au parte de realizări zilele următoare. Un mare vis devine realitate, iar acum ai mai scăpat de o grijă și poți răsufla ușurat. Totul merge foarte bine pentru voi, însă răbdarea vă este pusă la încercare de către o persoană dragă. Totuși, păstrează-ți calmul pentru a evita un conflict.

Rac

Racii iau o decizie radicală pe plan sentimental. După mai multe zile în care ai tot încercat să rezolvi problemele amoroase, ajungi la varianta că trebuie să te desparți de partenerul de viață. Nimic nu mai merge bine între voi, iar greșelile nu pot fi iertate de data aceasta.

Leu

Leii au parte de o promovare la locul de muncă, care o să stârnească invidia colegilor. Mulți vor să îți pună bețe în roate, așa că trebuie să ai grijă cu cine și despre ce vorbești, dacă nu cumva vrei să ai probleme. De asemenea, trebuie să ai grijă și de sănătatea ta, nu doar la inamicii de la job.

Fecioară

Fecioarele reușesc să câștige sume mult mai mari săptămâna aceasta. Vor avea câștiguri majore, care o să le aducă zâmbetul pe buze. Nu, nu este vorba neapărat despre locul de muncă, ci și de un câștig neașteptat sau de o moștenire. Pe plan sentimental totul merge la superlativ, ba chiar lucrurile se îmbunătățesc.

Balanță

Balanțele reușesc să se organizeze foarte bine săptămâna aceasta, încât au timp și pentru rezolvara problemelor de la locul de muncă și pentru cele de acasă, dar și pentru puțină odihnă. Din punct de vedere al sănătății, niște vitamine nu ar strica, iar când vine vorba despre planul amoros, gesturile romantice vă pot aduce zâmbetul pe buze într-o zi încărcată.

Scorpion

Reușite peste reușite! Asta prevăd astrele pentru nativii scorpioni zilele următoare. După mai multe zile în care te-ai dat peste cap ca să faci față tuturor problemelor, a venit momentul să culegi roadele și să te bucuri de câteva zile liniștite. Totuși, nu pentru mult timp fiindcă mai ai numeroase treburi pe lista de 'to do'.

Săgetător

Săgetătorii ar trebui să gândescă mai rațional și înțelept, mai ales când vine vorba despre toate alegerile pe care trebuie să le facă. Ar fi bine să ceri sfatul cuiva de încredere și să te gândești foarte bine înainte să iei decizii importante. Pe plan sentimental ești pregătit să ierți pe cineva din trecut, însă ai grijă la sănătate.

 Capricorn

Capricornii își fac curaj, după mult timp, să își mărturisească sentimentele în fața persoanei de care sunt atrași. Reușești să spui clar lucrurilor pe nume, fără a te mai rușine sau a mai ezita. O să ai parte de o surpriză în aceste sens și ești pregătit să începi un nou capitol din viața ta.

Vărsător

Minciuna are picioare scurte iar tu trebuia să știi acest lucru până acum. Ești dat de gol și o să ai mari probleme atât la locul de muncă, cât și pe plan amoros, asta fiindcă greșelile tale vorbesc de la sine acum. Este o perioadă grea în viața ta și trebuie să-ți faci ordine în gânduri.

Pești

Te decizi să te pui pe tine pe primul loc și să petreci mai mult timp în compania celor dragi, mai ales a familiei. Te bucuri de clipe unice cu partenerul de viață și faceți multe planuri de viitor împreună. Poate planificați chiar și o vacanță, unde să vă distrați pe cinste în doi sau cu prietenii. Pe plan financiar aveți parte de un câștig neașteptat.

 

Log in or Sign up

Test