Vineri, Ianuarie 30, 2026
Consiliul Municipal Soroca s-a întrunit în ședință ordinară

Primara municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi, a convocat ședința ordinară a Consiliului Municipal. Ședința a debutat într-o notă pozitivă, fiind felicitate două consiliere municipale cu ocazia zilelor de naștere. Este vorba despre Oxana Grosu și Lusina Șestacov, care au primit aplauze din partea colegilor.

Ordinea de zi a ședinței a inclus mai multe subiecte importante pentru comunitatea locală. Printre acestea s-a regăsit și chestiunea privind aprobarea participării Primăriei municipiului Soroca în cadrul Programului de granturi mici (PGM) „Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și Justiție verde”.

Potrivit Tatianei Zabulica, director IP CDLR Soroca, în prezent instituția se află la etapa de aplicare în cadrul programului, urmând ca ulterior să fie identificate oportunități concrete de implementare.

Un alt subiect examinat de consilieri a fost aprobarea participării în cadrul Programului Național „Servicii de creșe publice – părinți angajați, copii la creșe”, ediția a III-a. Programul oferă posibilitatea aplicării pentru dotarea cu mobilier a instituțiilor, precum și realizarea unor lucrări de extindere prin supraetajare.

De asemenea, consilierii municipali au examinat și chestiunea privind repartizarea profitului net al societăților pe acțiuni și întreprinderilor municipale din Soroca. Viceprimarul municipiului Soroca, Ghenadie Mînăscurtă, a menționat că Întreprinderea Municipală „Soroceanca” a înregistrat un profit de aproximativ 23 de mii de lei.

În municipiul Soroca activează o Societate pe Acțiuni – „Regia Apă Canal Soroca”, precum și trei Întreprinderi Municipale: DGLC, „Inter Proiectare” și „Soroceanca”. Toate proiectele de decizii incluse pe ordinea de zi au fost votate „pro” de majoritatea consilierilor municipali.

Log in or Sign up

Test