Joi, Noiembrie 27, 2025
„Prițepcik” care nu a ajuns tractorist și pe „putiovcă” de la azil – așa se caracterizează deputații actuali

Ședința de astăzi a Parlamentului s-a transformat într-un schimb de replici acide între deputați. În timp ce Legislativul aproba componența noilor comisii permanente, spiritele s-au încins între Dinu Plîngău și Renato Usatîi, după ce liderul Partidului Nostru a fost desemnat vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională.
„Pe el cu 30 de dosare îl faceți șef la securitate?” – a întrebat Plîngău, iar răspunsul lui Usatîi a fost pe măsură: „Ai primit o putiovcă de la un azil de câini. Taci și votează!”.

Nici ceilalți deputați nu s-au lăsat mai prejos. Vladimir Voronin și Vasile Tarlev au schimbat glume ironice, amintindu-și de vremurile când unul era „прицепщик” și celălalt – „tractorist”.
Între timp, socialiștii au anunțat că vor contesta decizia privind componența Biroului permanent, acuzând majoritatea PAS de distribuție incorectă a funcțiilor.

Dezbaterile care trebuiau să fie tehnice au scos din nou la iveală tonul conflictual și lipsa de dialog din actualul Parlament.

Urmăriți reportajul complet ca să aflați cum „Prițepcik”, care nu a ajuns tractorist, și alți deputați caracterizați drept veniți „pe putiovcă de la azil” comentează realitățile politice de astăzi.

Log in or Sign up

Test