A devenit deja o tradiție ca pe 25 decembrie, la Soroca, să fie organizat și desfășurat festivalul raional al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă ”V-am ura, v-am tot ura”.
Ediția din acest an, va fi mai specială, spun organizatorii, data și locul desfășurării însă, rămân ne schimbate, 25 decembrie, în Piața Libertății din Soroca. GRIGORE BUCĂTARU, ȘEF SECȚIA CULTURĂ ȘI TURISM SOROCA ”Ne apropiem de finele anului 2022 și o activitate de amploare care a prins rădăcini la Soroca, este festivalul ”V-am ura, v-am tot ura!”, în cadrul Iarmarocului de Crăciun. Festival ce va fi organizat de Secția Cultură în parteneriat cu Primăria Soroca. Așteptăm lume bună în Piața Libertății, unde vot fi prezente colectivele cu titlu model, instituțiile de învățământ cu un program vast artistic.”
La festival vor participa ansambluri folclorice, dar și teatrale din cadrul instituțiilor de cultură din raionul și municipiul Soroca. Nelipsite vor fi colindele, urăturile și semănăturile. Tot aici va avea loc și un alai al măștilor tradiționale de iarnă. GRIGORE BUCĂTARU,ȘEF SECȚIA CULTURĂ ȘI TURISM SOROCA ”Concursul pentru cel mai bun vin de casă, tinerii vor avea posibilitate să participe la stâlpul cu daruri și diferite jocuri distractive. Aici va fi prezentată și o expoziție dedicată sărbătorilor de iarnă. Un accent va fi pus pe conlinde, ca să fie cât mai autentice și din zona Sorocii.”
Festivalul raional al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă ”V-am ura, v-am tot ura”, este la cea de-a XIII ediție.