Vineri, Ianuarie 30, 2026
Categorie: Divertisment

Filmele premiate la Festivalurile de la Cannes, Filmele premiate la Festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian pot fi urmărite în aceste zile la Soroca, în cadrul Zilelor Filmului Românesc. Astăzi, 8 octombrie, la Palatul de Cultură au fost prezentate 2 proiecții. Evenimentul a fost deschis cu un film de aventuri dedicat copiilor „Străjerii Deltei”, care a fost realizat de Liviu Mărghidan.

Tot astăzi a fost difuzat și „Marocco”, un lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu. Deși filmele sunt în mare parte noi, iar intrarea a fost liberă, sorocenii nu s-au grăbit să vină la film, în sală fiind câțiva copii.

DUMITRU GROSEI, PREȘEDINTE ȘI FONDATOR AL ASOCIAȚIEI CINEAȘTILOR INDEPENDENȚI DIN MOLDOVA „ALTERNATIVE CINEMA" -Așteptările sunt ca să vină măcar niște oameni, să vedem interes pentru filmul românesc . Anul acesta am îmbogățit programul, am adus un film pentru copii, sunt 3 copii. Înseamnă că nu este interes. Sunt mâhnit că pentru că nu etse interes din partea autorităților, care sunt parteneri, ne-au pus la dispoziție sala, dar ce folos, mie sala nu-mi trebuie. De la anul o să vedem dacă mai sunt interesați, dacă nu…

Mâine, 9 octombrie, cinefilii de la Soroca vor putea viziona alte două filme românești. Este vorba despre „Senatorul melcilor”, și filmul „Crai nou”, debutul regizoarei Alina Grigore. Ambele cu intrare liberă.

Lansat în 2015, Zilele Filmului Românesc este un eveniment anual care își propune să facă mai cunoscută cinematografia din România, deopotrivă cea nouă și cea clasică, în rândul publicului din Republica Moldova și să contribuie la stabilirea de legături și de colaborări între oamenii de film de pe cele două maluri ale Prutului.

Evenimentul este organizat de Asociația Cineaștilor Independenți „ALTERNATIVE CINEMA” din Republica Moldova și casa de producție „ROVA FILM” din România.

Categorie: Divertisment

Sorocenii, dar și oaspeții acestora, sunt invitați pe 8 și 9 octombrie la film. Ca și anul trecut, Zilele Filmului Românesc, sunt desfășurate în mai multe orașe din rep. Moldova. La Soroca, evenimentul, se va deschide cu un film dedicat copiilor.

Astfel, publicul tânăr va putea să vadă, mâine, 8 octombrie, începând cu ora 17.00, “Străjerii Deltei”, un film de aventuri. Iar la ora 19.00 “Marocco” , al doilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu. Duminică, începând cu ora 16.30, se va proiecta “Senatorul melcilor”, iar la ora 19.00, filmul “Crai nou”, regizat de Alina Grigore. Iubitorii de film sunt așteptați la Palatul de Cultură, intrarea fiind liberă.

Categorie: Divertisment

Muzica a fost regină la Soroca. În premieră, la Palatul de Cultură a fost desfășurat Festivalul-Concurs al Creațiilor Proprii 2022. Aici au răsunat acordurile orchestrei populare, muzică ușoară vocală și instrumentală, dar și muzică corală.

La festivalul-concurs s-au înscris 11 concurenți, care au fost jurizați, președintele juriului fiind maestru Gheorghe Mustea.

ION VOROTNEAC, CONCURENT:”Emoțiile sunt foarte mari pentru că este maestru Gherghe Mustea în juriu. Particip cu o orchestră fondată de mine, cântăm diverse genuri, dar astăzi am mers pe muzica populară.”

TAMARA BOBOC- COȘCIUG,CONCURENTĂ: ”Emoțiile sunt foarte mari, pentru că suntem la prima ediție. Eu am participat cu două lucrări proprii, le urez succes colegilor mei, care au venit să demonstreze ce au în sufletul lor.”CORINA TELEATNIC,CONCURENTĂ ”Am prezentat lucrarea lui Valentin Purice, am depus mult suflet în interpretare, sper că publicului i-a plăcut. Recunosc că am avut emoții, dar au fost emoții constructive.”Publicul spectator, a susținut fiecare concurent prin aplauze.NICOLETA COJOCARU, SPECTATOARE ”Sunt pasionată de muzică, este o atmosferă deosebită, iar concurenții sunt activi și cu emoții pozitive.”ADRIAN GÎRBU,SPECTATOR ”Eu singur studiez un instrument , acordeonul și sunt pasionat de muzica populară, de-aceia sunt încântat de acest festival.”

Ideea de a desfășura un festival-concurs al creațiilor proprii la Soroca, îi aparține lui Valeriu Bagri.VALERIU BAGRI, PROFESOR” Acest festival, a fost gândit acum un an, în plină pandemie. Atunci am revenit acasă, după 15 ani de muncă în Italia. Am înțeles că eu trebuie să mai fac ceva frumos, încă cât mai pot, de aici mi-a venit ideia să fac un concurs a oamenilor de creație.”

Președintele juriului, Gheorghe Mustea, care s-a aflat pentru prima dată la Soroca, a dat o mare apreciere participanților, menționând că pe viitor Festivalul-Concurs al Creațiilor Proprii, trebuie să devină unul național.GHERGHE MUSTEA,COMPOZITOR ”Prima dată am venit la Soroca și mă bucur că de la intrarea în oraș, mi s-a deschis o panoramă și o respirație proaspătă. Sunt profund mișcat de ceia ce aud, de aceste lucrări interpretate cu atâta gust și măiestrie. Am ascultat niște lucrări una mai bună decât alta, juriului îi va fi foarte greu. Mă bucur mult că la Soroca s-a născut acest concurs care sper să devină național.”

Deși este la prima ediție, șeful Secției Cultură și Turism din Soroca, susține că acest festival-concurs are continuitate și că va cuprinde pe viitor și alte genuri de artă. GRIGORE BUCĂTARU,ȘEF SECȚIA CULTURĂ ȘI TURISM SOROCA ”Suntem la prima ediție a Festivalului –Concurs Creațiile Proprii și acest festival poate fi desfășurat doar la Soroca, unde avem un potențial cultural vast. Promovăm compartimentul muzical, este vorba de muzica corală, populară, estradă, instrumntală, iar în perspectivă ne propunem să promovăm în cadrul acestui festival și alte genuri de artă cum ar fi poezia și coreografia.”

Rezultatele festivalului-concurs, au fost așteptate cu sufletul la gură atât de public cât de concurenți. Într-un final, jiuriul a împărțit o mențiune, de locul III s-au învrednicit 2 concurenți, cu locul II , au fost menționați 3 concurenți, iar pe locul I, s-au clasat 4 concurenți, aceștea fiind Tamara Boboc Coșciug, Ion Vorotneac, Ion Rotari și Grigore Bucătaru. Iar premiul mare la luat...VALENTIN PURICI,PREMIUL MARE ”În primul rând eu nu m-am așteptat la acest premiu, cum mi-a zis un membru din juriu, că scriu muzică din suflet.”

Pe lângă trofee, câștigătorii s-au ales și cu premii bănești între 500 și 2550 de lei. Festivalul-Concurs al Creațiilor Proprii, a fost organizat de Secția Cultură și Turism a Consiliului Raional Soroca.

Categorie: Divertisment

Astăzi la Colegiul de Arte “Nicolae Botgros” din Soroca, au răsunat acorduri de fanfară și cântece, iar pe scena colegiului au fost aduse omagii profesorilor.

La activitatea cu genericul “Izvoare de mituri rămâneți prin vreme”, au participat toate catedrele și colectivele din cadrul colegiului, susține profesoara și scenarista Nina Babii.

NINA BABII, PROFESOARĂ -Aș vrea să le mulțumesc tuturor profesorilor, elevilor pentru susține în realizarea activității. Aș vrea să felicit întreg corpul didactic, le urez sănătate și răbdare, copii cuminți și dotați ca să putem realiza lucruri extraordinar de frumoase.

Ziua Internațională a Lucrătorilor din Învățământ, este una din sărbătorile care oferă posibilitatea elevilor și profesorilor din cadrul colegiului să-și demonstreze măiestria artistică și profesională.

MIHAI BOLDESCU, PROFESOR - Este o sărbătoare minunată, am decis să facem o surpriză pentru toți profesorii, o mica activitate concertistică afară.

EMIL GUȚU, DIRECTOR, COLEGIUL DE ARTE “NICOLAE BOTGROS” - Este Ziua Internațională a Lucrătorilor din Învățământ, care o marcăm în colegiu cu un concert pregătit de elevi, conducătorii colectivelor, doamna Nicoleta Babii. Doresc tuturor sănătate, elevi cuminți și dotați, generații noi care doresc să facă artă.

Organizatorii și participanții la activitate au reușit să creeze o adevărată atmosferă de sărbătoare, așa cum au știut ei mai bine.

La eveniment au participat și invitați de onoare, absolvenți ai Colegiului de Arte “Nicolae Botgros”.

Elevii sunt mândri de faptul că își fac studiile în această instituție și că au profesori cu renume în domeniu.

Categorie: Divertisment

La fel ca anul trecut, ZFR continuă şi în alte cinci oraşe din Republica Moldova – printre care și Soroca, unde sunt prezentate câteva dintre filmele din selecţia de la Chişinău. Primul oraș a fost Bălți, unde proiecția a derulat între 30 septembrie și 2 octombrie, iar acum ZFR merge la Soroca, în perioada 8 – 9 octombrie. Proiecțiile vor derula la Casa de Cultură.

Evenimentul se va deschide cu un film dedicat copiilor. Astfel, publicul tânăr va putea să vadă “Străjerii Deltei” (2021), un film de aventuri realizat de Liviu Mărghidan. Mai mulţi copii îşi petrec vacanţa de vară într-o tabără din Delta Dunării, unde învaţă cum să supravieţuiască în sălbăticie.

De la San Sebastian, vine “Marocco” Filmul, care a fost selectat anul acesta şi în competiția internaţională de la TIFF, urmărește destinele a două iubiri ce ajung în situații de viață și de moarte, ca urmare a neîncrederii.

Din secțiunea FOCUS Dorel Vișan, cu ocazia împlinirii a 85 de ani a marelui actor, se va proiecta “Senatorul melcilor” un film care a făcut parte din competiţia Festivalului de la Cannes.

“Crai nou” (2021), debutul regizoarei Alina Grigore, are în prim-plan o tânără care se zbate să urmeze studii superioare și să scape de violența bărbaţilor din familia sa disfuncțională. .

Zilele Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi ALTERNATIVE CINEMA din Republica Moldova și casa de producţie ROVA FILM din România. SorTV este partener media a proiectului.

Categorie: Divertisment

Locurile pitorești din ținuturile Sorocii continuă să atragă nu doar turiștii, dar și interpreții din Moldova. De această dată a filmat două videoclipuri la Soroca interpreta Victoria Lungu. Artista a filmat clipul la cântecul - Sîrba de sărbătoare, la Vasilcău, iar la piesa - Dor de casă, filmările au avut loc și în municipiul Soroca. Mesajul cîntecului este unul pînă la lacrimi, ce ilustrează soarta a mii de femei din țara noastră care pleacă peste hotare și sunt măcinate de dorul de casă și copii. Filmările au avut loc la Vasilcău, și Soroca la hotelul Europa și Biserica Sfinții Martiri Brâncoveni.

VICTORIA LUNGU, INTERPRETĂ: ”Cea mai mare fericire a lunii octombrie sunt aceste două videoclipuri. Sunt enorm de mulțumită că am reușit să filmăm în aceste locuri deosebite. Vreau să mulțumesc acestor oameni care mi-au deschis ușa, Hotel Europa, fetelor Zinuța și Cleopatra”.

Potrivit interpretei, la Soroca a găsit nu doar locuri apropiate sufletului, dar și oameni deosebiți. La filmările celui de-al doilea videoclip, Sîrba de sărbătoare, care urmează să fie lansat în curând, oamenii din Vasilcău s-au implicat activ de la mic la mare în cadrul filmărilor

VICTORIA LUNGU, INTERPRETĂ: ”Al doilea videoclip e o cu tradiție frumoasă, când oamenii merg într-o zi de sărătoare la hora satului. Îi mulțumesc domnului primar care a adunat tot satul, doamnei Maria, directoarea bibliotecii din sat și doamnei Nina, directoarea grădiniței, nepoțicăi ei, doamneilor profesoare, de la grădiniță”.

Victoria Lungu încurajează sorocenii să-și iubească locurile natale și să revină acasă ori de câte ori au posibilitatea.

În aceiași emisiune, Maia Sandu a dat de înțeles că într-un stat democrat, fiecare om este liber să iasă să protesteze.

Detalii în reportajul VIDEO

Categorie: Divertisment

La data de 27 septembrie întreaga lume sărbătorește Ziua turismului. Cu acest prilej, astăzi la Soroca a avut loc un eveniment prin care angajații Secței Cultură și Turism au promovat obiectivele și traseele turistice din raion.

IURIE TĂNASE, VICEPREȘEDINTELE RAIONULUI SOROCA: ”Dacă la Soroca turismul încă nu este unul din cele mai importante izvoare ale bugetului, eu sper că în timpul apropiat va fi”.

LILIA PILIPEȚCHI, PRIMAR mun. SOROCA: ”Turismul în Soroca se concentrează pe Cetatea Soroca, Lumânarea Recunoștinței, arhitectura religioasă, castelele dealului”.

În cadrul evenimentului a fost prezentat traseul turistic turism religios, care include biserici și mănăstiri din raionul Soroca.

În semn de apreciere pentru promovare, angajații din cadrul turismului au fost decernați cu diplome de către autorități.

La eveniment au fost prezenți și elevii Colegiului de Arte “Nicolae Botgros”, care își fac studiile la catedra turism, tinerii spun că iubesc mult domeniu ales.

În cadrul evenimentului au evoluat ansamblul folcloric Colinda, interpretul Anatol Rudei și ansamblul vocal Divinitate.

Potrivit mai multor studii, Republica Moldova este vizitată anual de peste 2 milioane de turiști. Cei mai mulți vizitatori sînt din România, Ucraina, Federația Rusă, Italia și Turcia.

Detalii urmăriți în reportajul video.

Categorie: Divertisment

PROGRAMUL

,,Festivalului Naţional al Mărului”, ediția a XI-a

  La data de 9 octombrie, la Soroca, va avea loc cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional al Mărului. La eveniment sunt invitați atât sorocenii, cât și oaspeții raionului.  Organizatorii anunță că festivalul va începe la ora 

09:00-– Comercializarea produselor agricole; (în preajma Cetăţii Soroca)

  • Expoziţia agenţilor economici, producători de mere;
  • Expoziţia materialului săditor;
  • Expoziţia meşterilor populari;
  • Expoziţia standurilor primăriilor.

Expoziția va dura pînă la ora  15:30.

09:30-10:30 – Evoluarea studiourilor muzicale şi a cluburilor de dansuri;

10:00-10:30 – Parada  agenţilor economici, Parada portului popular (colectivele

                       artistice), instituţilor de învăţămînt şi a elevilor în costume 

                    reprezentative pentru festival.  

                        (Piaţa  Libertăţii - str. Independenţei - Cetatea Soroca.)

10:30-11:00  Deschiderea oficială a Festivalului Naţional al Mărului, ed. a XI-a;

10:00-15:30  Orășelul Copiilor (jocuri, animații, concursuri, clovni)

11:00-12:30 – Spectacol muzical susţinut de Band Orchestra a Consiliului            

                        Raional Soroca, dirijor Ion Vorotneac

12:30 -13:30 – Interpretul Mihai Ciobanu

13:30 - 15:00 – Evoluarea Ansamblurilor folclorice şi Ansamblurilor de dans  

                         de la Secţia Cultură şi  Turism Soroca.                 

15:00 –  Orchestra Naţională de Tineret, dirijor Andriano Marian

Categorie: Divertisment

Filmul CARBON, în regia lui Ion Borș, a fost înaintat de comitetul de selecție din Republica Moldova pentru premiile Oscar 2023, la categoria „Cel mai bun film străin”. Decizia a fost luată chiar în ziua în care a avut loc premiera mondială a filmului, CARBON fiind proiectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian.

În acest an, comitetul de selecție din Republica Moldova a fost format din 17 membri, printre care regizorii Vlad Druc și Andrei Dumbrăveanu, producătorul Virgil Mărgineanu, actorul Petru Hadârcă și compozitorul Eugen Doga.

Filmul CARBON, a cărui acțiune are loc în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de zonele „fierbinți” ale conflictului de pe Nistru, povestește istoria unui tânăr tractorist, Dima, care pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile în care eroul se ciocnește de indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste, Dima învață un lucru important –„să fie om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să îi schimbe viața.

Premiera națională va avea loc pe 4 octombrie la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Începând cu 6 octombrie, CARBON va fi proiectat în sălile de cinema.

Cea de 95-a ediție a premiilor Oscar va avea loc pe 12 martie 2023, la Hollywood. Lista scurta a nominalizarilor va fi publicată pe 21 decembrie 2022, iar cele patru nominalizări finale vor fi anunțate pe 24 ianuarie 2023.

Categorie: Divertisment

Şapte dintre cele mai importante filme din ultimul an, realizate de o nouă generaţie de cineaşti, un focus de trei filme dedicat marelui actor Dorel Vişan, două pelicule clasice de Malvina Urşianu, un film de aventuri pentru copii şi mai multe scurtmetraje studenţeşti de arhivă vor putea fi văzute la a opta ediţie a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care va începe joi şi se va încheia duminică.

Evenimentul se va desfăşura la Cineplex-Loteanu şi Cinema Odeon, unde publicul va avea intrare liberă.

Din program nu putea lipsi o proiecţie dedicată copiilor. Micii cinefili, dar şi părinţii lor vor putea vedea „Străjerii Deltei” (2021), un film de aventuri regizat de Liviu Mărghidan.

La fel ca anul trecut, ZFR va merge pe parcursul lunii octombrie şi în alte cinci oraşe din Republica Moldova – Bălţi, Soroca, Nisporeni, Călăraşi şi Cahul, unde vor fi prezentate câteva dintre filmele din selecţia de la Chişinău. Data şi programul pentru fiecare dintre cele cinci localităţi vor fi anunţate la încheierea ediţiei din capitală.

ZFR Chişinău este un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi ALTERNATIVE CINEMA din Republica Moldova și casa de producţie ROVA FILM din România.

Proiectul este realizat cu sprijinul: Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Uniunii Cineaştilor din România.

Şapte dintre cele mai importante filme din ultimul an, realizate de o nouă generaţie de cineaşti, un focus de trei filme dedicat marelui actor Dorel Vişan, două pelicule clasice de Malvina Urşianu, un film de aventuri pentru copii şi mai multe scurtmetraje studenţeşti de arhivă vor putea fi văzute la a opta ediţie a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care va începe joi şi se va încheia duminică.Evenimentul se va desfăşura la Cineplex-Loteanu şi Cinema Odeon, unde publicul va avea intrare liberă.Din program nu putea lipsi o proiecţie dedicată copiilor. Micii cinefili, dar şi părinţii lor vor putea vedea „Străjerii Deltei” (2021), un film de aventuri regizat de Liviu Mărghidan. La fel ca anul trecut, ZFR va merge pe parcursul lunii octombrie şi în alte cinci oraşe din Republica Moldova – Bălţi, Soroca, Nisporeni, Călăraşi şi Cahul, unde vor fi prezentate câteva dintre filmele din selecţia de la Chişinău. Data şi programul pentru fiecare dintre cele cinci localităţi vor fi anunţate la încheierea ediţiei din capitală.ZFR Chişinău este un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi ALTERNATIVE CINEMA din Republica Moldova și casa de producţie ROVA FILM din România.Proiectul este realizat cu sprijinul: Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Uniunii Cineaştilor din România.

Log in or Sign up

Test