Un elev din Orhei a adus o grenadă la școală. Incidentul a pus pe jar administrația instituției și Poliția, relatează unimedia.info.
Oamenii legii informează că au fost sesizați, prin intermediul Serviciului unic 112, despre faptul că elevul unui liceu din Orhei a adus în incinta instituției un obiect asemănător cu o grenadă.
Copiii au fost evacuați, iar serviciile specializate au activat conform procedurii. Grenada a fost scoasă din instituție.
Polițiștii urmează să stabilească proveniența obiectului, dar și cum a avut copilul acces la el.
Oamenii legii îndeamnă părinții să-și păstreze calmul și le solicită să discute, să monitorizeze comportamentul minorilor și să excludă accesul copiilor la obiecte care le pot pune viața sau sănătatea în pericol.