În preajma Zilei Internaționale a Femeiei, la Soroca este organizat un expo-târg, cu mărfuri ale producătorilor autohtoni. Tîrgul din Piața Libertății, a inclus peste 60 de antreprenori care au venit din toate colțurile țării, cu mărfuri alese pentru sorocence. Bijuterii, cosmetică, încălțăminte, îmbrăcăminte, toate se întrebau ca pâinea caldă.
GALINA SAMOȘCHINA, ANTREPRENOARE DROCHIA>
”Noi am venit la acest târg să oferim vizitatorilor lumânări aromatizate, dar și alte lucrări hand made.”
SVETLANA BANTAȘ,ANTREPRENOARE BĂLȚI:
” De la Bălți suntem, am venit cu rochițe, bluzițe, pentru doamne și domnișoare. Le îmbrăcăm să fie frumoase de 8 martie.”
În timp ce unele femei probau rochii, altele se delectau cu miere și ceaiuri naturale.
”Inițiativa e binevenită, cumpărăm miere naturală, susțin producătorul autohton. Prețurile sunt accesibile.” ”Foarte bine, așa să fie în fiecare duminică.” ”Târgul este foarte bun, am reușit să mă uit mai la tot, m-am oprit la aceste produse din India.” ”Foarte bună idee, este o oportunitate să mai cunoaștem alți agenți economici, să ne facem frumoase și a ne iubi mai mult.”
O femeie, a optat pentru vitamine și anume pentru niște pomi care să-i facă grădina mai frumoasă și gustoasă.
”Cumpărăm mai mulți copăcei, optăm pentru produsele ecologice.”
Expo-târgul “Un gând frumos pentru voi, stimate Doamne” este la cea de-a doua ediție și este organizat de către Consiliul raional Soroca și Filiala Soroca a Camerii de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
ALLA BORDIANU, VICEPREȘEDINTE RAIONUL SOROCA:
”Expo-târgul poartă ca scop promovarea produselor autohtone, dar și oferirea posibilității locuitorilor pentru ași procura cadouri în preajma sărbătorii de 8 martie. Primăvară în suflet tuturor le dorim.”
LILIA CATRUC, DIRECTOR FILIALA SOROCA, CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE:
”Acest expo-tîrg este dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Sunt prezenți circa 60 de agenți economici din toate zonele țării.”
Printre vizitatori s-au numărat mai mulți oficiali care au salutat organizarea, dar și promovarea atreprenorilor autohtoni.
VEACESLAV BURLACU, ȘEF OFICIUL TERITORIAL SOROCA, CANCELARIA DE STAT:
” Guvernul Republicii Moldova, oferă 720 de milioane de lei pentru a susține întreprinderile mici și mijlocii. Este binevenit acest tîrg, deoarece antreprenorii își pot lansa și realiza produsele.”
Expo-târgul a inclus și multă muzică și voie bună, oferită de colectivele artistice din oraș și raion. Pe lângă emoții pozitive, femeile au primit flori din partea conducerii raionului. Sorocencele care nu au reușit să ajungă astăzi la târg, o mai pot face
În preajma Zilei Internaționale a Femeiei, la Soroca este organizat un expo-târg, cu mărfuri ale producătorilor autohtoni. Tîrgul din Piața Libertății, a inclus peste 60 de antreprenori care au venit din toate colțurile țării, cu mărfuri alese pentru sorocence. Bijuterii, cosmetică, încălțăminte, îmbrăcăminte, toate se întrebau ca pâinea caldă.
GALINA SAMOȘCHINA, ANTREPRENOARE DROCHIA>
”Noi am venit la acest târg să oferim vizitatorilor lumânări aromatizate, dar și alte lucrări hand made.”
SVETLANA BANTAȘ,ANTREPRENOARE BĂLȚI:
” De la Bălți suntem, am venit cu rochițe, bluzițe, pentru doamne și domnișoare. Le îmbrăcăm să fie frumoase de 8 martie.”
În timp ce unele femei probau rochii, altele se delectau cu miere și ceaiuri naturale.
”Inițiativa e binevenită, cumpărăm miere naturală, susțin producătorul autohton. Prețurile sunt accesibile.” ”Foarte bine, așa să fie în fiecare duminică.” ”Târgul este foarte bun, am reușit să mă uit mai la tot, m-am oprit la aceste produse din India.” ”Foarte bună idee, este o oportunitate să mai cunoaștem alți agenți economici, să ne facem frumoase și a ne iubi mai mult.”
O femeie, a optat pentru vitamine și anume pentru niște pomi care să-i facă grădina mai frumoasă și gustoasă.
”Cumpărăm mai mulți copăcei, optăm pentru produsele ecologice.”
Expo-târgul “Un gând frumos pentru voi, stimate Doamne” este la cea de-a doua ediție și este organizat de către Consiliul raional Soroca și Filiala Soroca a Camerii de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
ALLA BORDIANU, VICEPREȘEDINTE RAIONUL SOROCA:
”Expo-târgul poartă ca scop promovarea produselor autohtone, dar și oferirea posibilității locuitorilor pentru ași procura cadouri în preajma sărbătorii de 8 martie. Primăvară în suflet tuturor le dorim.”
LILIA CATRUC, DIRECTOR FILIALA SOROCA, CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE:
”Acest expo-tîrg este dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Sunt prezenți circa 60 de agenți economici din toate zonele țării.”
Printre vizitatori s-au numărat mai mulți oficiali care au salutat organizarea, dar și promovarea atreprenorilor autohtoni.
VEACESLAV BURLACU, ȘEF OFICIUL TERITORIAL SOROCA, CANCELARIA DE STAT:
” Guvernul Republicii Moldova, oferă 720 de milioane de lei pentru a susține întreprinderile mici și mijlocii. Este binevenit acest tîrg, deoarece antreprenorii își pot lansa și realiza produsele.”
Expo-târgul a inclus și multă muzică și voie bună, oferită de colectivele artistice din oraș și raion. Pe lângă emoții pozitive, femeile au primit flori din partea conducerii raionului. Sorocencele care nu au reușit să ajungă astăzi la târg, o mai pot face mâine,5 martie începând cu ora 10.00.