Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Transportatorii ies săptămâna viitoare la protest

Transportatorii ies săptămâna viitoare la protest, la sediul Inspectoratului Național de Securitate Publică. Mai exact aceștia vor protesta marți, 21 martie, anunță într-un comunicat Asociația Patronală a Operatorilor de Transport. Potrivit Asociației, la protest este preconizată participarea a peste 100 de persoane cu implicarea a 100 unități de transport de tip microbuze/autobuze.

Motivul protestului este comiterea de către angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică a multiplelor abuzuri și fărădelegi, multe din care cu caracter penal, îndreptate împotriva transportatorilor în calitate de răfuială pentru faptul că au intenționat, sau au transportat protestatarii pe data de 12 martie. În cadrul protestului vor fi descrise faptele ilegale și vor fi date numele mai multor angajați al Inspectoratului, se mai arată în comunicat.

În cadrul unui briefing de presă din 12 martie, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a precizat că „autobuzele nu au fost reținute neregulamentar”, iar șoferii cu acte în regulă și-au continuat drumul.

Log in or Sign up

Test