Astăzi, 15 iunie, se împlinesc 134 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet Mihai Eminescu. La Soroca a avut loc o activitate de comemorare, care a început cu depuneri de flori la bustul lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor, din parcul cei poartă numele.
Evenimentul de comemorare a poetului a inclus o expoziție a meșterilor populari, dar și un program artistic. Aici au fost recitate și cântate poeziile lui Eminescu. Versurile citite și cântate în scenă, au fost fredonate și de sorocenii prezenți la eveniment.
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea din cei 11 copii. Poetul, se stinge din viață, în condiții dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889. Printre operele sale celebre se numără „Luceafărul”, poezie desemnată în 2009 de către Academia Recordurilor Mondiale, cel mai lung poem de dragoste din lume.