Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru şi Pavel, primii apostoli ai creștinismului. Sărbătoarea are loc după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcție de data Paștelui.
De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel sunt legate mai multe obiceiuri și tradiții. Astfel, se consideră că din această zi, cucul și privighetoarea nu mai cântă.
Pentru sporul casei și pentru sănătate, la Biserică se sfinţesc colaci, lumânări, mere, care ulterior se împart celor săraci.
Totodată, se zice că dacă tună şi fulgeră în ziua Sf. Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.
De asemenea, astăzi sunt omagiați toți cei care poartă numele Petru şi Pavel sau derivatele acestora – Petronela, Paul, Paula, Paulin, Paulina, Petre ș.a. Mai multe sate și orașe din țară sărbătoresc hramurile localităților. În Republica Moldova, numele Petru și Pavel sunt unele dintre cele mai populare, după Ion, Maria și Ana.