Locuitorii comunei Vasilcău vor beneficia de drumuri bune. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de lansare a proiectului „Drumuri bune și accesibile în comuna Comarna, județul Iași și comuna Vasilcău, raionul Soroca”. La eveniment ,au participat autoritățile sorocene, autorități de la Iași, primarii satelor din raion, consilieri și oameni ai legii. Obiectivul general al proiectului, este, îmbunătățirea calității vieții oamenilor.
VEACESLAV RUSNAC,PREȘEDINTE R-NUL SOROCA: ” Valoarea proiectului este de 2 mil 345 mii de euro, CR Soroca îi revine un 1 mil 136 mii euro,contribuția CR este de 136 mii euro. Durata lucrărilor este de 18 luni. Vor beneficia 4 localități din zonă, este vorba de Vasilcău, Trifăuți, Inundeni și Ruslanovca. Este un proiect mult așteptat binevenit care va contribui la dezvoltarea socio-economică a zonei date. ”
ASEA RAILEAN, MANAGER DE PROIECT: ” Este un proiect, în care aplicant este comuna Comarna, iar CR Soroca este partener. În calitate de manager de proiect, cea care am fost de la începutul inițierii acestui proiect, acum ne dăm seama de responsabilitatea care ne așteaptă în următoarele 18 luni, pentru a implementa proiectul. ”
Prezent la evenimentul de lansare, primarul comunei Comarna, a menționat despre importanța și necesitatea proiectului respectiv.
CONSTANTIN GRĂDINARU, PRIMAR COMUNA COMARNA, IAȘI, ROMÂNIA:” Mă bucur să mă aflu din nou în raionul Soroca, este un proiect important pentru comuna Comarna și partenerul, raionul Soroca. Acum trăim un moment special, deja am primit și jumătate din finanțare pe care am împărțit-o frățește. Așteptăm constructorul să începem lucrările.”
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova. Beneficiarii proiectului sunt circa 7300 de locuitori, a celor 2 comune. Potrivit conducerii raionului Soroca, lucrările de construcție, ar putea demara în cel mult 2 luni.
”