Marți, Aprilie 01, 2025
Soroca și-a sărbătorit ziua de naștere - O privire asupra evenimentelor

La 28 august, orașul Soroca a fost plin de bucurie și festivități, deoarece și-a sărbătorit ziua sa de naștere. Locuitorii și vizitatorii orașului s-au adunat în diferite locuri pentru a marca această ocazie specială într-un mod memorabil. Cu activități variate, spectacole și tradiții locale, ziua a fost cu adevărat una de bucurie.

Încă de dimineață, orașul a început să se umple de viață. La catedrala Adormirea Maicii Domnului din municipiul Soroca s-a oficiat slujba praznicală unde au participat oficiali al catedralei episcopale, clerici și credincioși soroceni, dar și oaspeți veniți din alte localități.

La sfârșitul slujbei Episcopul de Soroca, Preasfințitul Ioan, a  adresat tuturor celor prezenți mesaj de felicitare la această înălțătoare sărbătoare de suflet, dorindu-le să se bucure de mila și ajutorul Maicii Domnului.

De asemenea, la  eveniment au fost prezenți Dna Alla PILIPEȚCAIA, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Dna Lilia PILIPEȚCHI, primarul municipiului Soroca, consilieri raionali și municipali, autorități publice regionale din România, dar și reprezentanți a unei colaborării social-caritabile a Bisericii Ortodoxe din Moldova cu Asociația Obștească "Soarta" și a unor instituții filantropice din Olanda.

La ora 11.00, la Palatul de Cultură, primara municipiului și alți reprezentați ai primăriei au întâmpinat oaspeții oficiali, autorități publice din Iași, Buzău, Suceava, Dorohoi, Focșani și Fălticeni, care acordă un sprijin substanțial municipiului și raionului nostru, Soroca.

În cadrul întrunirii momentul cel mai așteptat a fost semnarea unui acord de înfrățire și cooperare între Soroca și orașul Fălticeni din România.

Primarii celor două orașe au semnat acordul de înfrățire cu scopul de a promova schimburile culturale, educaționale și economice între comunități. Această inițiativă deschide noi căi de colaborare și dezvoltare, inclusiv schimbul de experiențe în domenii precum turismul, gestionarea patrimoniului cultural și dezvoltarea urbană durabilă. După semnarea acordului primarii municipiilor Soroca și Fălticeni au  făcut declarații.

Pe parcursul zilei, au avut loc mai multe spectacole artistice și concerte în diverse locații din oraș. Artiști locali și trupe de muzică au susținut recitaluri pentru a încânta publicul cu diverse genuri muzicale.

Spre seară Piața Libertății  a devenit centrul festivităților. Aici a început concertul incendiar cu mai mulți artiști emeriți din țară, unde au fost amenajate  tarabe pline cu produse tradiționale, artizanat local și bunătăți culinare specifice pentru soroceni. Locuitorii și vizitatorii au avut ocazia să guste din mâncărurile tradiționale moldovenești și să cumpere suveniruri frumos lucrate de meșteșugarii populari, iar primăria să-și continue activitățile prin decernarea diplomelor de fidelitate, pentru cuplurile care au făcut 50 de ani de căsnicie.

Scena muzicală cu artiștii din țară și invitați speciali  au adus muzică și interpretări live pe tot parcursul serii. Genurile variat de la folclor autentic până la muzică contemporană au acoperit o gamă largă de preferințe. Concertele au adus comunitatea într-o atmosferă de bucurie și unitate, iar artiștii au demonstrat nu doar talentul lor, ci și modul în care muzica poate aduce oamenii împreună.

La finalul concertului oaspeții municipiului în frunte cu primara Lilia Pilipețchi a felicitat sorocenii cu prilejul Hramului orasului Soroca.

În ansamblu, ziua de naștere a orașului Soroca pe 28 august a fost un eveniment memorabil, în care tradițiile, cultura și unitatea comunității au fost sărbătorite într-un mod spectaculos.

Log in or Sign up

Test