Cei doi concubini unul originar din satul Plop și altul din Zaim la data de 26 noiembrie în jurul orelor 11.00 s-ar fi pornit la o soră țintuită la pat în satul Coșcalia pentru a-i duce un telefon mobil. La distanța de 5 km de satul Coșcalia mașina în care se aflau s-a împotmolit în omăt și nu a mai putut înainta.
Primul apel la 112 potrivit rudelor ar fi fost făcut în jurul orelor 13.00, iar până la ora 5 seara s-a sunat în continuu la 112. Între timp în ajutorul celor doi a venit ginerele bărbatului călare pe un cal și le-a adus haine groase. Femeia de 64 de ani se simțea deja prost și nu a putut ieși din mașină. Ultimul apel către 112 a fost făcut către orele 5 seara.
Abia a doua zi către orele 8 dimineața serviciul de gardă a Inspectoratului de Poliție Căușeni a primit un apel telefonic în care un cetățean a comunicat că la intrare în satul Coșcalia au fost depistate două persoane decedate într-un automobil înzăpezit.