Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Cea mai veche biserică din Soroca are acoperiș nou

Cea mai veche biserică din Soroca, are acoperiș cu cruci și clopote noi. Este vorba despre locașul ”Sfântul Dimitrie” din cartierul Bujărăuca. Potrivit preotului de aici, asemenea acoperișuri, au doar zece biserici din întreaga țară. Lucrările de reparație, au fost efectuate în cadrul proiectului „Conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric în zona transfrontalieră Iaşi şi Soroca”. La Soroca, a avut loc o conferință de finalizare a implementării proiectului, unde au participat preoți și autoritățile locale.

 

Protopopul de Soroca, Nicolae Craveț, care este și parohul bisericii ”Sf Dimitrie”, susține că proiectul a fost unul important și de mare ajutor. La conferință a fost prezent și episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, care a menționat că biserica”Sf. Dimitrie”, este primul locaș din țară, care a beneficiat de un asemenea proiect.

Proiectul a inclus reparația acoperișului din cupru a bisericii, instalarea a trei cruci pe cupole, dar și instalarea unui set nou de clopote. În cadrul proiectului, au mai fost desfășurate activități de conservare și promovare a patrimoniului cultural și istoric în zona transfrontalieră Iași și Soroca.Tot în cadrul proiectului a fost desfășurat un training de muzică corală și un festival al colindelor.

Valoarea totală a proiectului este de circa 1 milion 830 de mii de euro, din care circa 1 mil 590 de mii de euro sunt alocați de Uniunea Europeană, restul - peste 170 de mii de euro - de cei patru parteneri de proiect.

Log in or Sign up

Test