Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Un angajat al Ocolului Silvic din Soroca, reținut pentru trafic de influență

 Ofițerii Centrului Național Anticorupție au reținut luni, 29 ianuarie un angajat al Ocolului Silvic din Soroca, într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi promis să favorizeze un candidat la obținerea permisului de conducere  prin influențarea membrilor comisii de examene. 
În fapt, bănuitul ar fi pretins și primit 500 de euro de la un bărbat în schimbul determinării unor angajați din cadrul Secției de Înmatriculare Transport și Calificare a Conducătorilor Auto din mun. Soroca să favorizeze susținerea cu succes a probei practice de către candidat, iar ulterior să-i fie eliberat permisul de conducere auto pentru categoria ”B”.
Ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți, au desfășurat percheziții în automobilul și domiciliul bănuitului, iar în urma acțiunilor de urmărire penală acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
Cazul este cercetat în continuare, sub conducerea procesuală a procurorilor, pentru stabilirea întregului cerc de suspecți.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Log in or Sign up

Test