Locatarii unui bloc de locuit din centrul mun. Soroca, s-au ales cu o sperietură după ce au văzut cum din geamul unui apartament ieșea fum dens. Incidentul a avut loc în după amiază zilei de 12 februarie.
Locatarii au anunțat salvatorii, precum că pe strada Ștefan cel Mare 28, are loc un incendiu. La fața locului au fost îndreptate două autospeciale, în componența a 12 salvatori. Incendiul s-a produs într-un apartament, cu două odăi la etajul 5. În rezultat, au fost distruse bunurile materiale din cele două odăi și din antreu.
Cauza probabilă a incendiului se stabilește. În acest context, salvatorii îndeamnă cetățenii să respecte Regulile de Apărare Împotriva Incendiilor în sectorul locativ, iar în situații de urgență, să apeleze la 112.