Sărbătoarea Mărțișorului, are un farmec aparte și nu există o ocazie mai bună pentru mămici și copii de a-și pune imaginația la încercare de a crea mărțișoare, pentru cei dragi. Prima zi de primăvară a venit la Soroca, cu un master clas de confecționare a mărțișoarelor, care a deschis Festivalul Internațional ”Mărțișor 2024”. Evenimentul a avut loc la Palatul de Cultură, fiind organizat de către elevii centrului de meșteșuguri populare ”Croșeta fermecată” de la Vasilcău. Scopul master-class-ului fiind unul de promovare a frumoasei tradiții.
Vlad a învățat să croșeteze mărțișoare la centru. Băiatul, spune că i se dă ușor croșetatul, iar mărțișorul, îl va dărui mamei. Copiii au făcut diverse mărțișoare din fibre naturale: bumbac și in.
Primele dovezi arheologice despre mărțișoare datează încă de pe vremea dacilor. Femeile dace purtau monede sau pietricele cu fire de lână roșie şi alba, pentru a avea noroc şi un an îmbelșugat. Până în ziua de azi, mărțișoarele sunt considerate simbolul renașterii, iar an de an, sunt organizate diferite master classuri. Tot în holul Palatul de Cultură, a fost organizată și o expoziție a meșterilor populari din oraș și raion, iar în sala mare, un concert. Spectacolul muzical-coregrafic ”Mărțișor în prag de primăvară”, a fost prezentat de colectivele Palatului de Cultură.
În cadrul festivalului ”Mărțișor”, vor fi organizate un șir de spectacole artistice, care se vor încheia pe 10 martie.