Sorocenii sunt aşteptaţi pe 27 august să celebreze Ziua Independenţei Republicii Moldova, în Piaţa Libertății, la Palatul de Cultură, dar și la Cetatea Soroca. Invitația a fost lansată de către președintele raionului, după ședința de lucru a grupului organizatoric. Sărbătoarea Națională, va începe în Piața Libertății cu depuneri de flori la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Deschiderea oficială a sărbătorii va fi la ora 11.00 în sala mare a palatului, unde va avea loc conferirea titlului ”Cetățean de Onoare al raionului Soroca”, dar și decernarea Diplomelor de Onoare a Consiliului Raional.
Sărbătoarea Națională Ziua Independenței Republicii Moldova, va continua la Cetatea Soroca, cu desfășurarea Festivalului Medieval ”Al cincilea lurn”, organizat de Primăria Municipiului.