Marți, Ianuarie 21, 2025
Locuitorii satului Cosăuți au sărbătorit Hramul

Sărbătoare mare la Cosăuți, raionul Soroca. De ”Nașterea Sfintei Fecioare Maria – Maica Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos”, localitatea marchează Hramul. Anul acesta sărbătoarea fiind mai diferită, în premieră, localnicii au primit hramari atât acasă, cât și pe stadionul sătesc, unde era improvizată ”Casa Mare” cu mese întinse pline de bucate, ca la mama acasă. Gospodinele au avut grijă ca să pună la punct fiecare detaliu scoțând în evidență tradițiile și obiceiurile satului. Fiecare covor și prosop prezentat, fiind țesut de mâinile mamei.

Nelipsiți au fost și frigăruii, dar și micii, care ademeneau trecătorii. De distracție au avut parte și copii. Pentru ei au fost organizate caruseluri și animatori. Iar în scenă evoluau colectivele din sat. Mătușa Lidia Popușoi, a venit la sărbătoare în cârje. Spune că nu putea să rateze așa o sărbătoare, care ia pus balsam pe suflet, la cei 86 de ani ai săi.

De Ziua Satului, primarul a oferit mai multe diplome dar și titluri de Cetățean de Onoare, celor mai implicați și activi localnici. Cu diplome și cadouri au fost menționate și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Sărbătoarea a adunat tot satul. Petrecăreții au ciocnit pahare și au învârtit hore. La cei 507 ani împliniți ai satului Cosăuți, primarul a ținut să le dorească locuitorilor să fie mândri de localitatea lor, care este într-o continuă dezvoltare.

Sărbătoarea a culminat cu un concert prezentat de artiști de la Chișinău: Anișoara Puică, Doina Sulac, Diamanta Pătărău, Patric Hanganu și Ionel Istrati.

Log in or Sign up

Test