Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Ședință comună între tinerii din Soroca și Ungheni

Membrii Consiliul Raional al Tinerilor din Soroca și cei din Consiliul Raional al Tinerilor Ungheni s-au întâlnit pentru a discuta proiecte comune și pentru a consolida colaborarea între cele două consilii raionale de tineret. Evenimentul a avut loc la Soroca, având ca scop schimbul de idei, de experiențe, dar și promovarea implicării active a tinerilor în procesul decizional și în dezvoltarea comunității. Au fost abordate subiecte legate de educație, voluntariat, drepturile și importanța cooperării tinerilor pentru implementarea unor proiecte de impact.

De asemenea, au fost stabilite o serie de activități și evenimente comune ce vor fi organizate în perioada următoare, inclusiv sesiuni și campanii de formare, informare și sensibilizare privind problemele cu care se confruntă tânăra generație.

Log in or Sign up

Test