Pomul de Crăciun a ajuns luni, în Piaţa Libertății de la Soroca. Angajaţii de la serviciul de amenajare și înverzire muncesc la montarea bradului. Potrivit șefului de la amenajare, Alexei Patrașcu, echipa s-a deplasat în satul Pârlița, raionul Soroca, de unde a fost adus bradul, care măsoară circa 15 metri. La tăierea copacului, s-a muncit câteva ore. Crengile pomului care s-au rupt în timpul transportării, vor fi fixate la loc, cu ajutorul unor suporturi speciale, așa ca bradul să fie frumos și rotat.
Sorocenii care treceau prin preajmă, se opreau pentru ca să admire pomul. Părerea lor fiind împărțită. Tot în Piața Libertății, mai sunt executate lucrări de montare a stâlpilor, cei vechi sunt înlocuiți cu alții noi, dar și mai siguri, pentru amenajarea spațiului cu decorațiuni.
Acum pomul care va sta în centrul sărbătorilor de iarnă la Soroca, urmează să fie împodăbit. Lucrările vor fi efectuate de către o firmă din capitală. Potrivit șefului de la amenajare, pomi de crăciun, vor fi amenajați în mai multe sectoare ale municipiului, la fel străzile vor îmbrăcă luminițe de sărbătoare.
Pomul de Crăciun din acest an, a costat bugetul primăriei 15 mii de lei. Când va fi inaugurat acesta, municipalitatea urmează să revină cu detalii pe parcurs.