Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Meșteșugul măștilor zoomorfe găzduit la Muzeul „N. Bulat” din Soroca

Sărbătorile de iarnă, bat la ușă! Iar în mijlocul loc stau măștile zoomorfe, fără de care, obiceiurile și tradițiile din această perioadă, nu au farmec. Casa mare a Muzeului de Istorie și Etnografie ”N. Bulat” din Soroca, a găzduit un master clas de confecționare a măștilor zoomorfe. Sergiu Ungureanu confecționează măști din anul 2004 şi spune că munca este extrem de migăloasă.

Cu multă răbdare dar și interes, copii ascultau cu atenție sfaturile meșterului, pentru ca într-un final, masca să iasă perfect, deoarece aceasta urmează să fie în mijlocul cetei, în care vor merge la colindat. Iar ca procesul de lucru să meargă mai cu spor, ne lipsite au fost tradițiile cu ursul și capra.

Organizatorii evenimentului, susțin că prin asemenea activități, tradițiile și obiceiurile de iarnă, sunt păstrate și transmise tinerilor generații.

Sergiu Ungureanu spune că atunci când confecționează măști, este inspirat de tradițiile strămoșești, iar cei care doresc să încerce această tehnică, trebuie să aibă multă răbdare. Casa mare a muzeului, a fost împodobită cu expoziția de măști a meșterului, care cuprinde lucrări diferite. Sărbătoarea a fost întregită de colectivele ”Mugurașii” și ”Floare de nu-mă-uita”.

Log in or Sign up

Test