La Soroca, dimineața de 16 februarie, va fi dedicată memoriei Eroilor căzuți în războiul din Afganistan. Tradițional, conducerea municipiului și raionului, alături de veterani, vor porni din Piața Libertății și vor merge spre complexul memorial din strada Independenței. Detaliile ce țin de organizarea și desfășurarea evenimentului, au fost discutate în cadrul ședinței de lucru a comitetului organizatoric.
Mitingul va cuprinde și un mic program artistic, prezentat de soroceni, dar și oaspeți veniți din Dondușeni. Anul acesta se împlinesc 36 de ani de la sfârșitul războiului din Afganistan, unde peste 12.500 de moldoveni au fost trimiși să lupte.
Membrii comitetului organizatoric, au discutat în ședință și organizarea zilei de 14 februarie – ziua de naștere a marelui Poet Grigore Vieru. Atât ziua de naștere a marelui Poet Grigore Vieru, marcată pe 14 februarie, în parcul ”Mihai Eminescu”, cât și Ziua comemorării celor căzuți în Afganistan, desfășurată pe 16 februarie, vor începe la ora 10.00.