De Dragobete, la Soroca, iubirea a plutit în aer. Sala mare a Palatului de Cultură, a găzduit, tradiționalul concurs raional al tinerilor „Dragobete-sărută fete”. Anul acesta în concurs, au participat șase perechi, elevi de la instituțiile de învățământ din municipiu și raion.
Perechile au fost supuse la patru probe, printre acestea prezentarea, artistismul și inteligența. Toate prestațiile, erau urmărite și notate de către juriu. Perechile participante, spun că au dat tot ce au ei mai bun, pentru a transmite juriului, dar și publicului spectator, energia și frumusețea celui mai sincer sentiment.
Toate perechile participante s-au ales cu diplome, flori și premii bănești, care au variat între 500 și 1500 lei. Concursul raional al tinerilor „Dragobete-sărută fete”, care a ajuns anul acestea la cea de-a XVII-a ediție, a fost organizat de către Primăria Municipiului Soroca, Consiliul raional şi Centrul Raional pentru Tineret.