Cei mai mulți moldoveni ar cheltui până la 2.000 de lei pentru masa de Paște. Cel puțin asta arată datele unui sondaj efectuat de compania sociologică IData. Sunt și cetățeni care ar scoate mai mulți bani din buzunar, peste 5.000 de lei, în timp ce alții nu ar cheltui nimic, mai exact 21,3% dintre respondenți.
Potrivit aceluiași sondaj, cheltuielile medii pentru masa de Paște variază în funcție de regiune. Respondenții din nordul țării intenționează să cheltuiască în medie 2.000 de lei, în timp ce cei din sud se așteaptă să cheltuiască ceva mai puțin, aproximativ 1.700 de lei. Cetățenii din centrul țării ar da pe masa de Paște în jur de 2.100. Cel mai puțin ar scoate din buzunar cei din Găgăuzia - 1.600 de lei.
În funcție de vârstă, tinerii între 18 și 29 de ani, intenționează să cheltuiască cel mult 2.600 de lei, în timp ce persoanele de vârsta a treia, planifică cheltuieli mult mai mici, de aproximativ 1.500 de lei.
Majoritatea moldovenilor (94%) intenționează să sărbătorească Paștele anul acesta. Iar 89,7% dintre respondenți, plănuiesc să celebreze și Paștele Blajinilor, sărbătoarea dedicată celor decedați. La acest sondaj au participat 1007 persoane. Studiul are o eroare maximă de ± 3%.