Soroca a marcat Ziua Familie- o zi de suflet, care a început cu o sfântă liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”. De la Catedrală, cei prezenți au mers în Marșul Familiei, până la Palatul de Cultură, unde a fost organizat un concert și un șir de activități dedicate familiei.
Maria Celac din satul Slobozia Cremene, este mama a patru copii. Femeia ne-a mărturisit că odraslele, îi sunt florile vieții.
Sărbătoarea a adunat zeci de familii, care au venit cu pici, care au participat la diverse concursuri, s-au pictat pe față și au mâncat înghețată.
Autoritățile sorocene au menționat că au responsabilitatea să creeze condiții favorabile pentru toate familiile, astfel încât să fie construită o societate dezvoltată, unde fiecare se implică.
Sărbătoarea dedicate Familiei, a fost organizată de Consiliul Raional Soroca, Primăria municipiului și
Eparhia de Soroca și Drochia.
