La Soroca s-a desfășurat astăzi, 4 iunie, un seminar de instruire cu genericul „Cunoaște dreptul tău electoral”, organizat de Consiliul Electoral de Circumscripție. Evenimentul a reunit funcționari electorali, primari, secretari ai primăriilor și alți responsabili din teritoriu, dar și reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, ai Inspectoratului de Poliție, Serviciului pentru Situații Excepționale și ai administrației publice locale. Seminarul face parte din pregătirile pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.”
A deschis evenimentul vicepreședintele raionului Soroca, Iurii Tănase
Seminarul a oferit un cadru de dialog deschis între funcționarii din teritoriu și organizatorii alegerilor. Au fost prezentate modificările recente la legislația electorală, dar și aspecte concrete din organizarea procesului de vot.
Participanții au adresat întrebări reprezentanților CEC despre salarizarea secretarilor birourilor electorale, siguranța în secțiile de vot, delegarea membrilor în birouri și noile reguli privind amplasarea cabinelor de vot. De asemenea, au fost abordate și alte dificultăți din practică.
Un subiect care a stârnit interes a fost legat de alegătorii înregistrați în prealabil pentru votul în străinătate, dar care, în ziua scrutinului, se vor afla în țară.
Un punct important al discuției a fost și amplasarea cabinei de vot. Dacă anterior aceasta era orientată cu fața spre membrii biroului electoral, acum va fi poziționată la un unghi de 45 de grade. Măsura este menită să permită observarea comportamentului alegătorului, fără a compromite secretul votului.
FILIPOV VADIM – MEMBRU AL COMISIEI ELECTORALE CENTRALE
„Este o măsură care vizează prevenirea tentativelor de corupere a alegătorilor, inclusiv a practicii tot mai frecvente de fotografiere a buletinului de vot.”
La finalul instruirii, participanții au primit materiale promoționale simbolice: o pungă din pânză, o șapcă cu sloganul „Cunoaște dreptul tău electoral” și rechizite de birou.
Instruirea de la Soroca este parte a unui amplu program național de pregătire a funcționarilor electorali, în perspectiva alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.
