Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Procesiunea s-a încheiat, dar bucuria sărbătorii continuă: Trei ierarhi vor sluji la Soroca

În ajunul prăznuirii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”, la Soroca a avut loc o procesiune religioasă deosebită, care a adunat preoți, credincioși și pelerini din mai multe localități ale eparhiei.

Sărbătoarea a început în dimineața zilei de 24 iulie, cu oficierea Dumnezeieștii Liturghii în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca, de către Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, vicar al Mitropoliei Chișinăului.

La slujbă a participat un sobor de preoți din întreaga eparhie, alături de președintele raionului Soroca, domnul Veaceslav Rusnac. După Sfânta Liturghie, icoana făcătoare de minuni a fost purtată în procesiune pe străzile orașului Soroca, în sunet de clopote și rugăciuni.

Pelerini de toate vârstele s-au alăturat acestui drum duhovnicesc, cerând binecuvântare, ocrotire și întărire în credință.

Credincioșii sunt așteptați și mâine, 25 iulie, la marea Sărbătoare a Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită în Catedrala Chiriarhală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, cu binecuvântarea și în prezența a trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova:

 Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia
 Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni
 Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscop de Ciadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat

Toți cei dornici de rugăciune și unitate sufletească sunt invitați să participe la acest eveniment liturgic de mare însemnătate pentru viața spirituală a regiunii.

Log in or Sign up

Test