Salvatorii din municipiul Soroca au pregătit locația în care creștinii ortodocși de stil vechi se vor putea scălda de Bobotează. Zona amenajată se află pe râul Nistru, la plaja din apropierea Stației Salvare pe Apă.
Potrivit reprezentanților Direcției Situații Excepționale Soroca, locul este dotat cu scări speciale, iar salvatorii vor fi la datorie pentru a preveni eventualele situații de risc. Aceștia recomandă ca scufundarea în apa rece să fie realizată treptat, pentru ca organismul să se adapteze la temperaturile joase.
Salvatorii mai atenționează că persoanele care aleg să respecte tradiția nu trebuie să stea în apă mai mult de câteva secunde și să aibă la îndemână un prosop sau haine groase pentru a evita hipotermia.
Sorocenii spun că vor decide pe moment dacă vor intra sau nu în apa rece, menționând că recomandările salvatorilor sunt binevenite.
În caz de situații de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul unic de urgență 112.