O intervenție de salvare neobișnuită a fost efectuată de salvatorii din Soroca. Angajații Direcției Situații Excepționale, au fost solicitați să salveze o lebădă, care risca să piară în apele râului Nistru, în regiunea autogării. Intervenția salvatorilor nu a fost simplă, iar într-un final lebăda a fost salvată cu succes.
După ce a fost scoasă din apă, lebăda a fost învelită într-o plapumă. Salvatorul spune că în cei 8 ani de activitate, este pentru prima data când salvează, o lebădă
VEACESLAV GROSU,SALVATOR ”A fost mușcată probabil de un câine, la aripă. Pentru a o salva am intrat în apele râului la circa un mentru și jumate. Pasărea a fost cuminte, așa că am reușit să o aduc cu bine la mal.Este pentru prima oară când salvez o lebădă.”
Lebăda cu traumă a fost depistată de către un trecător, care a și anunțat angajații de la situații excepționale. EUGEN DOGA,ȘEF SERVICIU PREVENȚIE DSE SOROCA”A parvenit un apel telefonic de la un sorocean, în cadrul Direcției Situații Excepționale Soroca, precum că pe malul râului Nistru, este o lebădă cu traumă. La fața locului a intervenit o autospecială cu doi salvatori, unde în comun cu angajații de la Stația Salvare pe Apă Soroca, au fost întreprinse măsuri comune și lebăda a fost salvată. După ce a fost extrasă din apă am depistat că o aripă a lebedei a fost cu traumă.”
. Fiind depistate traumele, lebăda a fost transmisă angajaților de la Direcția Raională de Siguranță a Alimentelor pentru îngrijiri ulterioare. ANATOLIE MUSCINSCHI, INSPECTOR SUPERIOR SECȚIA SĂNĂTATE ȘI BUNĂSTAREA ANIMALELOR ”A fost preluată pasărea, cu fractură la membru stâng și o parte a gâtului. La moment a fost făcută dizinfecția necesară. Lebăda va fi transportată la clinica veterinară.” După ce va fi tratată, lebăda va fi lăsată în libertate, în natură. Pasărea face parte dintr-un stol care şi-a făcut un obicei din a căuta mâncare pe malul Nistrului, în perioada rece a anului.