Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Dacă dai foc la frunze poți incasa o amendă usturătoare

Odată cu venirea toamnei, sunt tot mai des întâlnite acțiuni de ardere a frunzelor. Gospodarii continuă să își facă ordine prin ogrăzi, iar cea mai simplă metodă de a scăpa de mormanele de frunze este să le dea foc. Inspecția pentru Protecția Mediului, vine cu un îndemn către oameni, cu privire la prevenirea arderii deșeurilor, resturilor vegetale și frunzelor și face apel către autoritățile publice, asociațiile obștești de mediu şi sănătate pentru a preveni poluarea aerului atmosferic.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului, aduce la cunoștință că arderea este o încălcare a legislației ecologice şi se sancționează conform Codului contravențional al Republicii Moldova, aceasta prevede amendă în mărime de la 10 000 lei până la 15 000 lei, pentru persoane fizice şi amendă de la 30 000 lei până la 40 000 lei pentru persoane juridice. Astfel, colectarea separată a deșeurilor şi folosirea frunzelor pentru prepararea compostului care este cel mai bun îngrășământ organic, este o soluție cu mult mai rațională şi mai avantajoasă mediului înconjurător. Această practică trebuie să fie promovată şi de consiliile raionale, de primării, întovărăşiri pomicole, astfel ca în zilele frumoase de toamnă şi pe parcursul perioadei desfăşurării Campaniei de salubrizare să ne bucurăm de un aer mai curat.

Campania de salubrizare de toamnă, este o acțiune de reducere a poluării solului cu deşeuri, dar şi de minimizare a poluării aerului în urma arderii acestora. Substanțele nocive care se elimină de la arderea deșeurilor, resturilor vegetale şi frunzelor se acumulează în stratul inferior al atmosferei – zona de activitate umană intensă și în consecință au de suferit copiii, bătrânii, bolnavii de boli respiratorii, precum și natura. Pe traseele naţionale, unde adeseori se arde iarba uscată şi frunzele, din cauza fumului se creează pericol de accidente.

.

Log in or Sign up

Test