Lucrările de construcție a noului parc din municipiul Soroca, sunt în toi. Autoritățile locale, dar și reprezentați ai Programului Comunitatea Mea, au mers la fața locului, pentru a vedea la ce etapă este proiectul. Noua zonă de odihnă, va fi amplasată în sectorul 3 a orașului, pe strada Vasile Stroiescu.
ANGELA BURLACU,INGINER PROGRAM COMUNITATEA MEA ”Parcul prevede trotuare pavate, bănci, să fie iluminat, patru foișoare, fiind zone de odihnă pentru maturi. Planificăm și un posibil teren de joacă pentru copii. ”Deși lucrările au început nu demult, zona care presupune un parc public modern, capătă contur. Antreprenorul care execută lucrările susține că acestea decurg în regim normal, fără careva probleme. VLADIMIR BADRAJAN, ANTREPRENOR ”Lucrările decurg în termen și de calitate. Vremea ține cu noi, așadar în termenul stabilit, reușim cu toate lucrările care sunt propuse.” Iar termenul de finalizare a proiectului, este luna decembrie. Primarul municipiului, s-a arătat a fi mulțumită de mersul lucrărilor. LILIA PILIPEȚCHI,PRIMAR MUN SOROCA ”Începând cu anul 2020, Primăria Soroca a lucrat asupra unui proiect, care prevede construcția unei zone de odihnă pentru sorocenii din sectorul nr. 3, a municipiului. La moment au loc lucrările de construcție, se fac trotuarele, care vor fi iluminate.”
Proiectului în valoare de 90 de mii de dolari SUA, dintre care 55 de mii de dolari sunt acordați de USAID Moldova, iar restul sunt contribuție locală, a fost selectat de cetățeni, în cadrul sesiunilor pe planificare strategică, realizate cu suportul Programului Comunitatea Mea. După ce au vizitat parcul în construcție, autoritățile au mers pe strada Ștefan cel Mare, unde, la fel în construcție, este o porțiune de trotuar. LILIA PILIPEȚCHI,PRIMAR MUN SOROCA ”Lucrările se fac prioritar, se iau în considerație porțiunile care aduc o incomoditate sporită trecătorilor. Această lucrare este la circa 240 de mii de lei, bani din bugetul local.”
Sorocenii care locuiesc prin zonă, susțin că trotuarul le crea dificultăți în mers, mai ales bătrânilor și copiilor. ”În toată ziua circulăm pe aici. Foarte rău era trotuarul, ne împiedicam, copii la școală cu greu ajungeau. Acum suntem bucuroși că se face lumină și pe strada noastră.” O porțiune de trotuar deteriorat a fost reparat recent și pe strada Alexandru cel Bun, aflat în preajma Centrului de Sănătate Publică. Acesta a fost reînoit cu pavaj nou. ”Foarte deteriorat, putea să cazi jos, era imposibil de mers. Personal alegeam să merg pe partea cealaltă a drumului, unde trotuarul era reparat. Acum e o frumusețe.” ”Normal. Nu de mult am mers pe aici, era cu gropi.” LILIA PILIPEȚCHI,PRIMAR MUN. SOROCA ”O porțiune de trotuar a fost îmbrăcată cu pavaj pe pat de nisip, lucrări ce au costat bugetul Primăriei, circa 370 de mii de lei. Dragi soroceni vă asigur că Soroca are viitor.”
Potrivit autorităților cele două porțiuni de trotuar au costat bugetul Primăriei circa 600 de mii de lei.