Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Trecerea spitalelor raionale în gestiunea ministerului sănătății a fost votat în Parlament

Proiectul privind trecerea spitalelor raionale în gestiunea Ministerului Sănătății a fost votat în prima lectură. Potrivit autorilor, deputați ai fracțiunii PAS, măsura va duce la creșterea calității serviciilor pentru pacienți, prin majorarea investițiilor, asigurarea unei planificări sistemice a serviciilor și eficientizarea managementului spitalicesc.

Autorii argumentează că, în prezent, fondatorii spitalelor raionale, consiliile raionale nu fac investiții și nu asigură un management calitativ, iar oamenii suferă din cauza lipsei medicamentelor, a echipamentelor depășite și a condițiilor nesatisfăcătoare. 

În cadrul ședinței Parlamentului, președintele Comisiei protecție socială sănătate și familie, Dan Perciun, a subliniat că scopul acestei reforme este consolidarea și modernizarea spitalelor, reieșind din necesitățile fiecărei instituții în parte și din interesele pacienților, fiind un prim pas în eforturile de consolidare și modernizare a întregului sistem spitalicesc din țară.

Acest proiect prevede transmiterea în proprietatea statului cu titlu gratuit a bunurilor și terenurilor Instituțiilor medico-sanitare publice Spitale raionale. De asemenea, se introduce noțiunea de „instituție medico-sanitară publică regională”. 

Log in or Sign up

Test