În contextul Iarmarocului de Crăciun, Consiliul Raional Soroca a venit cu inițiativa de a oferi un cadou pentru nou născuții, apăruți pe lume în ziua Crăciunului, pe stil nou, 25 decembrie. Astăzi, cadoul a ajuns la destinatar.
Micuța Delia, s-a născut în noaptea de Ajun, iar astăzi a fost externată din maternitatea Soroca. Marina Tăbîrță din satul Vărăncău și fetița ei Delia au fost felicitate de către președintele și vicepreședinții raionului și au primit în dar un cadou cu lucruri pentru nou-născut și un aparat electrocasnic. Mămica a născut în Ajunul Crăciunului, fetița e sănătoasă și astăzi merge acasă.
Sunteți familia cea fericită, deoarece anul acesta în premieră Consiliul Raional Soroca a venit cu inițiativa ca copii născuți în ziua de Crăciun să primească un cadou. La mulți ani! Iar pentru că tânăra mămică de Crăciun pe stil nou se afla în maternitate și nu a primit colindători, aceștia au colindat-o astăzi, chiar la spital.
Inițiativa de a felicita nou născuții care au apărut pe lume în ziua Crăciunului este organizată la Soroca, în premieră, în acest an.