Fermierii din mai multe raioane ale țării au ieșit astăzi la protest cu tehnica agricolă, fiind nemulțumiți de actuala guvernare.
Ei spun că în stradă i-a scos nevoia și ignoranța autorităților. Prețurile la combustibil, îngrășăminte, piese de schimb și alte consumabile pentru agricultori au crescut de 4-6 ori, dar la producția agricolă scade. Adăugător ei mai sunt presați și financiar de instituțiile bancare.
Detalii urmăriți în reportajul de la colegii noștri de la TV Căușeni.
Cetăţenii pot beneficia de analogi de insulină și dispozitive medicale compensate, despre acest lucru anunță Compania Naţională de Asigurări în Medicină, care a lansat marți, 20 septembrie, un spot de informare. Din luna iulie 2022, aceste produse farmaceutice sunt compensate în premieră din fondurile de asigurare medicală obligatorie.
Prin intermediul acestui spot, CNAM informează populația că poate beneficia de dispozitive medicale compensate după o procedură simplă, similară celei de compensare a medicamentelor.
Rețeta pentru dispozitivele medicale compensate este luată de la medicul de familie și prezentată la cea mai apropiată farmacie.
CNAM îndeamnă medicii să prescrie, iar farmaciștii să elibereze medicamentele și dispozitivele compensate conform indicațiilor medicale, să informeze populația despre posibilitatea de a beneficia de produsele respective, precum și să asigure accesul la acestea.
Poliția din Soroca a fost sesizată despre faptul că, după ajutor medical s-a adresat un bărbat de 67 de ani locuitor al raionului Soroca, ne-a comunicat Svetlana Talpă, ofițer de presă în cadrul IP Soroca.
Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit că, bărbatul fiind sub influența băuturilor alcoolice, la domiciliul său și-ar fi cauzat o plagă tăiată în regiunea abdomenului cu un obiect ascuțit.
Versiunea preliminară ar fi tentativă de suicid.
Alte circumstanțe se stabilesc.
Vânătoarea va fi permisă exclusiv pe terenurile deschise, în afara fondului forestier, la speciile de interes cinegetic, în limitele cotelor de recoltare aprobate pentru sezonul de vânătoare 2022-2023.
Astfel, s-a dispus că tragerea și aflarea cu arma încărcată va fi interzisă la o distanță mai mică de 10 km de la frontiera de stat cu Ucraina și de 1 km de la periferia oricăror altor localități..
La fel, se interzice tragerea și aflarea cu arma încărcată la o distanță mai mică de 5 km de la unitățile militare, centrele de instruire ale Armatei Naționale și obiectivele strategice.
De asemenea, se obligă managerii subdiviziunilor teritoriale ale Societății vânătorilor și pescarilor din Republica Moldova să înștiințeze organul de Poliție raional/municipal, Ministerul Apărării, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, administrația publică locală de nivelul întâi despre ziua, locul și numărul de colective de vânători, participanți la vânătoare.
Orice tip de vânătoare sau tentativă de a vâna în perioada stării de urgență care contravine prevederilor pct. 24 se consideră braconaj și se sancționează conform legii.
Poliția recomandă participanților la vânătoare să respecte cu strictețe regulile de comportament și de securitate în timpul aflării la vânătoare de port și folosire a armei în corespundere cu prevederile legii 130/2012 cu privire la ,,Regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă”.
O femeie din satul Parcani, raionul Soroca, fiica căreia a decedat pe patul de spital, acuză medicii că nu i-ar fi acordat ajutorul necesar fiicei sale, în timp ce era internată în Spitalul raional Soroca, anunță mai multe surse media. Femeia a depus o plângere la Ministerul Sănătății în care își exprimă nemulțumirea față de felul cum a fost operată fiica sa în cadrul intervențiilor care le-a avut și felul cum a fost transportată la Spitalul Republican din Chișinău, unde săptămâna trecută a decedat.
O femeie din satul Parcani, raionul Soroca, fiica căreia a decedat pe patul de spital, acuză medicii că nu i-ar fi acordat ajutorul necesar fiicei sale, în timp ce era internată în Spitalul raional Soroca, anunță mai multe surse media. Femeia a depus o plângere la Ministerul Sănătății în care își exprimă nemulțumirea față de felul cum a fost operată fiica sa în cadrul intervențiilor care le-a avut și felul cum a fost transportată la Spitalul Republican din Chișinău, unde săptămâna trecută a decedat.
VALERIU BORDIAN, VICEDIRECTOR MEDICAL AL SPITALULUI RAIONAL SOROCA- Merge vorba de o pacientă tânără, anul nașterii 1980, 42 de ani cu cancer de col uterin terminal cu creștere în organele bazinului mic. Pacienta a fost internată cu ocluzie intestinală, ea s-a reîntors de la Institutul de Oncologie, unde i s-a refuzat tratamentul. Noi am primit-o pentru a efectua o operație paliativă, i s-a scos stoma, pentru a îmbunătăți drenajul tractului intestinal. Medicii chirurgi au deschis abdomenul și au văzut că toată suprafața intestinului este acoperită cu metastază. După operația a fost transferată în secția reanimare, a treia zi au apărut niște eliminări cu conținut intestinal. S-a efectuat operația, în regiunea unui metastaze a apărut o perforație în intestine, care a fost înlăturată. Din păcate, peste câteva zile eliminările au apărut din nou acele eliminări. După o înțelegere cu Spitalul Clinic Republican, pacienta însoțită de medic reanimatolog cu mașina Aviasan, a fost transferată. S-a făcut tot ce este posibil, în orice spital avea să i să facă această operație. Ministerul Sănătății a inițiat o anchetă în acest caz.
Săptămâna începe cu vreme stabilă. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în regiunea de sud a țării, cerul se prevede a fi variabil, fără precipitații.
Luni, 19 septembrie, vom avea parte de cer variabil și temperaturi de până la +18 grade în nordul republicii, +19 grade în centru și cel mult +20 de grade în sud. Noaptea, temperaturile vor coborî până la +5 grade. Marți și miercuri, temperaturile vor oscila între +5 și +20 de grade Celsius. Joi și vineri, temperaturile vor ajunge la +20 de grade. Sâmbătă vom avea parte de ploaie și cer variabil la nord. În nordul republicii, vor fi între +5 și +18 grade, în centru se vor înregistra +6...+19 grade, iar în sud +7...+20 de grade Celsius. Duminică, vor fi cel mult +19 grade în nord, +20 în centru și +21 în sudul țării. Pe parcursul întregii săptămâni, presiunea atmosferică va fi normală.
Diversitatea etnică a raionului Soroca a fost sărbătorită cu multă culoare la Palatul de Cultură din Soroca. Deși a fost preconizat ca Festivalul Etniilor ”Unitate prin diversitate” să fie desfășurata în scuarul Palatului, din cauza ploii, acesta a avut loc în incinta lui. Festivalul, a adunat reprezentanți ai diverselor comunități din raion, care au venit cu bucate tradiționale, straie naționale şi au încins dansuri.
Ruşi, ucraineni, polonezi, armeni, evrei şi romi, au cântat muzică tradiţională şi au dansat pe ritmuri învăţate de la strămoşii lor.
Romii au servit oaspeţii festivalului cu produse specifice și au adus unelte de muncă, pe care le foloseau în vechime pentru a-şi câştiga existenţa.
Festivalul Etniilor, a ajuns la a 21-a ediţie şi la el au fost prezenţi reprezentanţii tuturor comunităților etnii care trăiesc în raionul Soroca.În final, aceștea s-au prins toți în hora mare.”
Detalii în materialul video.---
Soroca va deveni mai curată. Astăzi mai mulți voluntari și-au dat întâlnire pe malul râului Nistru pentru a face ordine, de Ziua Mondială a Curățeniei. Înarmați cu saci, mănuși și mult curaj, voluntarii s-au pus pe treabă, făcând lună malul râului Nistru în zona autogării și Lumânării Recunoștinței.
VALENTINA JAMBA, ONG ”ECO SOR” - Astăzi este Ziua Mondială a Curățeniei și la apelul Centrului național de Mediul, Eco Sor a mobilizat voluntarii din raion și din municipiul Soroca, cu ajutorul Direcției de Învățământ. E trist ce gasim noi, e mare mizerie și din păcate se aruncă și la râu, de unde toți doresc să bea apă. Cei care aruncă de fapt aruncă în ei,atât de mult le mulțumesc voluntarilor care vin fără nici un pic de recompensă vin la un apel. Voluntarii, care erau majoritatea elevi, au menționat că sorocenii din păcate, sunt buni și la făcut gunoi, pentru că doar în 10 minute au strâns 4 saci de deșeuri.MARIUS STRULEA, VOLUNTAR - Particip pentru prima oară, la asemenea acțiuni și am venit ca să păstrăm mediul curat, în circa 10 minute, am colectat 4 saci de gunoi metal,c-am mult. ANA CEBAN,VOLUNTARĂ - Împreună cu colegii colectăm deșeurile găsite pe stradă, vom merge până la Lumânarea Recunoștinței, găsit tot felul de gunoi, sticle,pampersuri, chiar cutii. BOGDAN LEȘAN, VOLUNTAR- Astăzi fiind Ziua Mondială a Curățenii, am ieșit să facem ordine în pe malul râului Nistru. Personal particim la aceste acțiuni de salubrizare al treilea ,ba chiar al patrulea an.
La făcut curat, astăzi au ieșit și angajații Consiliului Raional Soroca, care au schimbat cravata și tocurile, pe mănuși și saci de gunoi. Ei au făcut ordine pe malul râului Nistru, în zona Cetății. Toți sacii au fost adunați și scoși la marginea drumului, ca ulterior să fie luați de serviciul de amenajare din Soroca și duși la gunoiștea municipală.
Campania națională ”Ziua Mondială a Curățeniei 2022” este organizată în 50 de localități ale țării, de către Centrul Național de Mediu, în parteneriat cu Minsterul Mediului și proiectul ”Uniunea Europeană pentru Mediu-Economie Verde.”
Cei mai devotați asistenți sociali au primit diplome de merit și flori, cu ocazia zilei profesionale. Ivan Zabrian, activează în domeniul protecţiei sociale, 16 ani. El spune că profesia pe care o are este una nobilă, deoarece are misiunea de a scoate oamenii din impas.
IVAN ZABRIAN, LUCRĂTOR SOCIAL COMUNA PARCANI” Activez al 16-lea an și sunt împlinit și mulțumit atunci când o persoană vine tânguită, dar iese cu zâmbetul pe față, de aceia, din agromon am venit în sfera asistenței sociale.”
La eveniment au participat lucrătorii din sfera protecţiei sociale a populaţiei, dar și din cei care colaborează cu Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei din Soroca, cum ar fi primari, preoți și reprezentați ai diferitor ONG-uri.
ALLA BORDIANU,VICEPREȘEDINTE R-NUL SOROCA ”O să-mi exprim recunoștința pentru dăriurea de sine, pe care o depuneți în profesie. Sunteți cei care zi de zi aduceți zâmbet persoanelor aflate în dificultate.”
GHENADIE MÎNĂSCURTĂ, VICEPRIMAR MUNICIPIUL SOROCA ”Profesia data este importantă și responsabilă, care se bazează pe moralitate și valoare. Noblețea și puterea, sunt criteriile pentru care sunteți mereu admnirați.”
În raionul Soroca, muncesc peste 400 de lucrători din sfera protecţiei sociale a populaţiei. VLADIMIR NICUȚA,ȘEF DIRECȚIA ASISTENȚĂ SOCIALĂ SOROCA ”Ramura asistență socială, în raion, este una dezvoltată. În total avem angajate 432 de persoane. Peste 8 mii de familii beneficiază de ajutor social pentru perioada rece a anului.”
Lucrătorii sociali spun că munca lor este pe cât de grea, pe atât de plăcută. SVETLANA BRUMA, ASISTENT SOCIAL COMUNITAR, SATUL TRIFĂUȚI ”Astăzi am emoții mari, deoarece este o zi însemnată, avem o muncă grea, unde trebuie să depunem multă răbdare, profesionalism pentru a îndemna populația să gândească pozitiv. ” LUDMILA PÎNZAR,LUCRĂTOR SOCIAL S. VĂDENI ” Șapte ani de zile, au trecut foarte repede. Îmi place să ajut bătrânii, care stau și mă așteaptă.” Iar de ziua lor profesională, nu-și doresc prea multe. SVETLANA BRUMA,ASISTENT SOCIAL COMUNITAR SATUL TRIFĂUȚI ”Doresc multă sănătate în primul rând.” LUDMILA PÎNZAR , LUCRĂTOR SOCIAL S. VĂDENI ”Îmi doresc să am multă sănătate, putere.” IVAN ZABRIAN,LUCRĂTOR SOCIAL COMUNA PARCANI ”Eu astăzi sunt fericit pentru că merg cu familia să întâmpinăm împreună.”
În Republica Moldova, Ziua Asistentului Social este sărbătorită în a treia duminică a lunii septembrie.
Următoarele zile de odihnă, 17-18 septembrie, se anunţă vreme instabilă cu ploi, pe alocuri de scurtă durată, anunţă Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Vântul va sufla moderat din direcţie variabilă. Sâmbătă temperatura aerului se va situa între +13..+18ºC, iar duminică temperatura maximă a aerului se va menţine pe poziţii cu valori cuprinse între +13..+19°C.
Următoarele zile de odihnă, 17-18 septembrie, se anunţă vreme instabilă cu ploi, pe alocuri de scurtă durată, anunţă Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Vântul va sufla moderat din direcţie variabilă. Sâmbătă temperatura aerului se va situa între +13..+18ºC, iar duminică temperatura maximă a aerului se va menţine pe poziţii cu valori cuprinse între +13..+19°C.
Pagina 176 din 196
Test