Ieri, în jurul orei 10:50, pe strada Independenței din comuna Băcioi, a fost înregistrat primul caz de reținere a unui șofer în baza noilor modificări ale Codului Penal privind conducerea în stare de ebrietate. Polițiștii au observat un automobil marca Nissan care se deplasa neuniform, fapt ce a dus la stoparea vehiculului.
Șoferul, un bărbat a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de 1,03 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, mult peste limita admisă. În consecință, automobilul a fost ridicat și dus la o parcare specială, iar bărbatul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Botanica pentru a fi documentat cazul.
Conform noilor prevederi ale Codului Penal, șoferul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă o pedeapsă severă. Sancțiunile prevăzute includ o amendă cuprinsă între 75.000 și 125.000 de lei sau o pedeapsă cu închisoarea între 1 și 3 ani, în ambele cazuri fiind aplicată și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Acest caz marchează prima aplicare a modificărilor legislative care au intrat în vigoare la 7 septembrie 2024. Noile prevederi legale au fost introduse pentru a combate mai eficient conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în condițiile în care astfel de comportamente au devenit tot mai frecvente și pun în pericol siguranța rutieră.
Sancțiunile au fost înăsprite semnificativ pentru a descuraja șoferii care nu respectă limitele legale de consum de alcool. Reținerea șoferilor în astfel de situații și confiscarea temporară a vehiculelor reprezintă măsuri suplimentare menite să protejeze participanții la trafic.
Reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare au declarat că aceste măsuri vor fi aplicate strict și fără excepții, ca parte a eforturilor de reducere a numărului de accidente cauzate de consumul de alcool la volan. Potrivit acestora, fiecare caz de conducere în stare de ebrietate va fi tratat cu maximă seriozitate, iar sancțiunile vor fi aplicate în funcție de gravitatea situației.
Modificările Codului Penal vin ca răspuns la o problemă acută în societate, și anume numărul crescut de șoferi care își asumă riscuri majore conducând sub influența alcoolului. Acest prim caz de reținere servește drept exemplu că autoritățile sunt pregătite să aplice sancțiuni drastice pentru a asigura un mediu rutier mai sigur.
Autoritățile fac apel la toți șoferii să fie responsabili și să evite conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, pentru a preveni riscurile atât pentru ei înșiși, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Evaluare utilizator: 5 / 5
La Vărăncău, raionul Soroca, au bătut astăzi, clopotele de sărbătoare. Preacucernicul Părinte Ioan Cotelea, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, este omagiat, pe 11 septembrie, a împlinit 70 de ani, în ziua în care creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. După ce a fost oficiată slujbă, preotul s-a ales cu flori, mesaje de felicitare, dar și cadouri din partea enoriașilor.
De ziua lui, părintele a fost fericit să oficieze slujba, alături de feciorul său, unicul din cei trei copii ai săi, care i-a urmat calea. Copiii au venit cu flori și o cruce cu pietre scumpe. Nelipsiți au fost și nepoții, pentru care părintele Ioan Cotelea, este un exemplu de urmat.
În cei 45 de ani de slujire, părintele Ioan Cotelea, a fost alături de grijile creștinilor. Ajuns la cei 70 de ani de viață, părintele spune că mai are încă multe de făcut. Enoriașii și apropiații părintelui Ioan, și-au amintit cu drag despre momentele petrecute împreună.
Cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 70 de ani ai vieții și 45 de ani de slujire, Părintele Ioan Cotelea, a fost felicitate și de către Mitropolitul Vladimir, într-un mesaj plasat pe pagina Mitropoliei. Părinte Ioan Cotelea, este preot în satul Vărăncău și Slobozia Vărăncău.
Trei angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Soroca sunt cercetați de ofițerii CNA și procurorii din Bălți pentru corupere pasivă. Aceștia sunt suspectați că au primit bani și produse de la un agent economic pentru a nu documenta încălcări în procesul de producere și comercializare a alimentelor, inclusiv lipsa autorizației sanitar-veterinare.
Potrivit CNA, cei trei ar fi pretins 4000 de lei în schimbul "omiterea" unor nereguli descoperite în timpul controalelor, iar într-un alt caz, ar fi solicitat 5000 de lei, dar au acceptat 4000, completând diferența cu produse alimentare. Perchezițiile efectuate la domiciliile și birourile suspecților au dus la ridicarea unor probe relevante.
Cercetările continuă sub coordonarea Procuraturii municipiului Bălți, iar suspecții sunt anchetați în stare de libertate.
În dimineața zilei de 11 septembrie 2024, echipajele de salvatori și pompieri au intervenit de urgență în orașul Ungheni, pentru a salva un băiat de doar 2 ani, care a căzut în golul unui ascensor de la etajul 6 al unui bloc de locuințe. Incidentul a avut loc pe strada Ghenadie Crestiuc nr. 3, în jurul orei 08:21.
Potrivit primelor informații, copilul a căzut după ce mama sa a amplasat căruciorul între ușile ascensorului și s-a întors pentru a aduce un pachet. În acel moment, ascensorul s-a pus în mișcare, ridicându-se, iar copilul a căzut în golul tunelului.
Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că băiatul se afla la parter, în stare conștientă, în tunelul ascensorului. Aceștia au acționat prompt, efectuând lucrări de extragere a micuțului și l-au predat echipajului medical sosit la fața locului.
În prezent, starea copilului este extrem de gravă. Medicii de la Spitalul Raional Ungheni fac eforturi pentru a-i stabiliza starea, urmând ca micuțul să fie transportat de urgență la un spital din Chișinău pentru îngrijiri suplimentare.
Circumstanțele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către autoritățile competente, care investighează cazul.
Lucrările de reparație a peretelui de sprijin din strada Oleinicov, din Soroca, sunt în toi. Este vorba despre reparația capitală a peretelui de sprijin a serpentinei ce duce spre dealul Sorocii. Primara Lilia Pilipețchi și specialiștii primăriei, au inspectat șantierul de construcție. La moment sunt executate lucrări complexe de betonare.
Potrivit municipalității, lucrările presupun betonarea a circa 700-800 de metri de perete de sprijin, cu adâncimea pe alocuri de până la 5-6 metri, construcția unui gard de protecție din piatră, dar și renovarea trotuarului cu pavaj. În urma desfășurării licitației, câștigătorul care execută lucrările, este ”Primaterax-Nord”, din Râșcani. După reparația capitală a peretelui de sprijin, gardului și trotuarului, urmează și reabilitarea străzii, lucrări preconizate pentru anul viitor.
Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de reparație, circulația transportului va fi parțial închisă. Primăria Municipiului Soroca, vine cu scuzele de rigoare către cetățenii urbei, pentru incomodități create.
Un bărbat de 70 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru violul a două copile luate în îngrijire de soția sa. Abuzurile sexuale au început pe când fetele aveau 4 și 10 ani și au durat pe parcursul mai multor ani, transmite IPN.
Procuratura Generală menționează că abuzurile în privința minorei născute în anul 2008 au avut loc în perioada anilor 2012-2022. Totul se întâmpla în casa inculpatului dintr-un sat din centrul țării. Acesta se folosea de influența sa asupra minorei care a fost luată sub tutelă de soția sa și profita de imposibilitatea victimei de a se apăra, iar prin constrângere fizică și psihică o abuza sexual.
În perioada 2016- 2017, bărbatul a abuzat-o pe cea de-a două minoră, născută în 2006. Fata la fel fusese luată în educare și îngrijire de către soția sa.
Bărbatul a fost condamnat pentru viol și pentru acțiuni cu caracter sexual neconsimțite comise în privința persoanei care nu a atins vârsta de 14 ani. Inculpatul, care a pledat nevinovat, urmează să-și execute pedeapsa în penitenciar de tip închis.
Evaluare utilizator: 5 / 5
Comitetul organizatoric al Festivalului Etniilor din Soroca, a fost convocat într-o ședință de lucru, în biroul președintelui raionului. Discuțiile s-au axat pe buna organizare și desfășurare a festivalului, care a devenit o tradiție la Soroca. Festivalul, este preconizat pentru această sâmbătă, în fața Palatului de Cultură, începând cu ora 10.00.
Reprezentanții comunităților de etnie, au menționat, că în acest an, vor aduce la festival, tot ce au mai bun. Festivalul va fi deschis de Fanfara Palatului de Cultură și va include expozițiile comunităților etnice, dar și un concert.
Tot în cadrul acestei ședințe, cei prezenți au discutat și despre Festivalul Mărului, care va fi desfășurat anul acesta pe 6 octombrie. Pentru a discuta toate detaliile, comitetul organizatoric al Sărbătorii Mărului, se va convoca și săptămâna viitoare.
Se împlinesc doi ani de când am rămas fără- istoricul Nicolae Bulat, numit și străjerul Cetății Soroca. Considerat unul dintre cei mai buni ghizi din Moldova, era și directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, care astăzi îi poartă numele. Renumitul istoric a decedat la un spital din Iași, suferea de o maladie gravă la creier.
Nicolae Bulat s-a născut pe 10 februarie 1952, în satul Cureșnița din raionul Soroca. La Cetatea Soroca acesta activa de mai bine de 30 de ani. Era considerat inima Cetății și cartea de vizită a orașului de pe Nistru. Fără Nicolae Bulat, excursiile la Cetatea Soroca şi-ar fi pierdut din farmec.
Nicole Bulat a fost premiat cu "Ordinului Republicii" și "Steaua României" în grad de Ofițer. În 2021 a fost decorat de președintele României cu medalia aniversară "Centenarul Marii Uniri". S-a stins din viață la vârsta de 70 de ani.
La Soroca, începem săptămâna cu cer variabil și nu sunt prognozate precipitații. Pe 9 septembrie, temperaturile vor ajunge la +25°C, iar noaptea vor coborî până la +9°C.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +24 de grade, iar noaptea coboară până la +8 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +26 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +10 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +29 de grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +13 de grade. În Capitală, maximele se opresc la +27 de grade, iar noaptea vor fi în jur de +11 grade.
Marți, la Soroca, cerul rămâne variabil, iar în termometre vom înregistra +27 de grade ziua și +11 grade, noaptea. Miercuri, ne așteaptă cer noros cu maxime de +20 de grade și minime de +14 grade.
Evaluare utilizator: 5 / 5
Alexander Maslyakov, prezentatorul emblematic al televiziunii sovietice și ruse, s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani. Anunțul a fost făcut pe 8 septembrie 2024 de canalul KVN pe Telegram: „Cu profund regret vă informăm că astăzi, 8 septembrie, Alexander Vasilyevich Maslyakov ne-a părăsit”.
Maslyakov a fost diagnosticat în 2022 cu o tumoare inoperabilă la plămâni, după ce a trecut prin complicații cauzate de COVID-19. Pe 25 aprilie 2024, canalul Mash Telegram anunța retragerea sa din rolul de gazdă al emisiunii KVN din cauza problemelor grave de sănătate.
Născut pe 24 noiembrie 1941 în Ekaterinburg (Sverdlovsk), Rusia, Alexander Maslyakov și-a început cariera în televiziune în 1964, devenind rapid o figură centrală a divertismentului sovietic și rusesc. A prezentat numeroase emisiuni de succes, precum „Alo, noi căutăm talente” (Алло, мы ищем таланты), „Adresele celor tineri” (Адреса молодых), „Copiii veseli” (Весёлые ребята), „A nu-ka, девушки”, „A nu-ka, парни” și „Etajul 12” (12 этаж).
Maslyakov a rămas în memoria publicului mai ales ca gazda show-ului de umor și improvizație KVN (Clubul Veselilor și Inventivilor; Клуб весёлых и находчивых), pe care l-a condus din 1964. Tot el a fost primul prezentator al faimosului concurs „Ce? Unde? Când?” (Что? Где? Когда?), una dintre cele mai longevive emisiuni de pe televiziunile din URSS și Rusia.
În 1994, a primit titlul de Artist Emerit al Federației Ruse, iar în 2002 a fost distins cu prestigiosul premiu TEFI (ТЭФИ) pentru contribuția sa semnificativă la dezvoltarea televiziunii ruse. În cinstea sa, asteroidul 5245 Maslyakov a fost denumit astfel.
Maslyakov a fost fondatorul și proprietarul companiei AMiK (Александр Масляков и Компания), care a organizat emisiunea KVN. S-a căsătorit cu Svetlana Anatolievna Maslyakova (născută Smirnova) în 1971 și împreună au un fiu, Alexander Alexandrovici Maslyakov, născut în 1980, care a urmat cariera tatălui său, devenind la rândul său un renumit prezentator TV.
Moștenirea lăsată de Alexander Maslyakov rămâne una profundă, iar contribuția sa la cultura televizată din Rusia și URSS va dăinui mult timp după plecarea sa.
Pagina 51 din 196
Test