Documentarul „Drumul Războiului: Irpin”, lansat acum o lună la Chișinău, este disponibil deja și pe Youtube. Filmul, realizat de jurnaliștii Andrei Captarenco și Viorica Tataru, relatează istoriile oamenilor din orașul Irpin care a fost ocupat de armata rusă chiar din primele zile de război. În aproape o lună de ocupație, majoritatea clădirilor din oraș au fost distruse sau minate, iar oamenii au fost nevoiți să se ascundă în adăposturi și să trăiască fără apă, gaz sau electricitate.
Filmul este axat pe istoria de dragoste a unui cuplu de ucraineni, născută într-un adăpost din localitate. Unul dintre principalele platouri de filmare ale documentarului a fost subsolul blocului unde s-au ascuns eroii filmului, Sașa și Marina.
IMAGINI FILM 44.25 malencaia tacoe-44.44 ne pameha
Filmul poate fi vizionat online, cu subtitre în limbile ucraineană și engleză. Filmările pentru documentarul „Drumul Războiului: Irpin" au început în luna aprilie 2022 și au durat aproape un an.
Realizatorii filmului au fost decorați cu Ordinul de Onoare pentru munca depusă în cadrul proiectului „Drumul Războiului”. De asemenea, au fost primii jurnaliști din Moldova apreciați pentru curaj civic de Casa Regală din România.
Așa cum războiul din țara vecină continuă, cei doi jurnaliști planifică să plece din nou în Ucraina pentru a aduna noi istorii de viață.
Documentarul „Drumul Războiului: Irpin”, îl puteți urmări și pe postul nostru de televiziune, Sortv.
Folclorul s-a simțit la el acasă, la Soroca. Cea de-a VIII-a ediție a festivalului-concurs zonal ”Trandafir de pe Cetate”, a adunat interpreți de folclor din Soroca, Florești și Șoldănești. În scenă au urcat 15 concurenți, care au interpretat a câte două piese. Un accent s-a pus și pe ținuta interpreților.
Interpreții au fost susținuți și acompaniați de vestiți lăutari, veniți de la Chișinău.Prestația și ținuta scenică a participanților a fost punctată de către un juriu, președinta juriului fiind câștigătoarea primei ediții a festivalului ”Trandafir de pe Cetate”, Felicia Nevodaru.
Potrivit organizatorilor, festivalul-concurs are, ca scop descoperirea şi valorificarea folclorului muzical autentic.Deși a promis că se va înscrie în concurs, vicepreședintele raionului, Iurie Tănase, a menționat că din motive personale, a renunțat la ideie.
Festivalul –concurs a inclus și un recital al interpretei de muzică populară Felicia Nevodaru, dar și a interpretei venite din România, Larisa Georgiana Borşeri.
Într-un final juriul a desemnat câștigătorii. Premiul Mare al festivalului-concurs, a mers către Cristina Ursachi, locul 1, la ocupat Ion Lăcrimioară, pe locul II, s-a clasat Ghenadie Movilean și Irina Sulima, iar locul III, la obținut Ion Gorun și Svetlana Gafin.
Comemorarea lui Ștefan cel Mare şi Sfânt la Soroca. Spectacol comemorativ cu genericul ”Ștefan cel Mare și Sfânt de veghe în Cetatea Soroca”,
2 iulie 2023.
Duminică, 2 iulie, când marcăm Ziua comemorării lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Domnitor al Moldovei, la Soroca, va avea loc un spectacol comemorativ cu genericul ”Ștefan cel Mare și Sfânt de veghe în Cetatea Soroca”. Pe lângă spectacol, programul care va începe la ora 11.00, va include depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, din Piața Libertății, dar și un serviciu divin. Sunt invitați toți doritorii.
Festivalul –concurs televizat al interpreților de folclor „Trandafir de pe Cetate” a ajuns la ediția a VIII-a. Festivalul va avea loc pe 5 iulie, la Palatul de Cultură din Soroca. În concurs s-au înscris 15 participanți din raioanele Soroca, Florești și Șoldăneștii , care se vor prezenta cu a câte două piese folclorice. Festivalul-concurs are, ca scop descoperirea şi valorificarea folclorului muzical autentic, promovarea interpreților valoroși și a tinerelor talente, promovarea şi valorificare portului popular.
Festivalul va începe la ora 10.00 cu concursul propriu-zis al interpreților, iar la ora 16.00, publicul sorocean va fi delectat cu un recital prezentat de Felicia Nevodaru, deținătoarea Premiului I, la I ediție a acestui festival. Cu un recital, va fi prezentă și Larisa –Georgiana Borşeri din Iaşi, România.
Organizatorii sunt Consiliul Raional Soroca, Secţia Cultură şi Turism în parteneriat cu postul de televiziune SOR TV. Sunt invitați toți doritorii, intrarea fiind liberă.
Sărbătoare de zile mari la Soroca. Cu prilejul Zilei Naționale a Portului Popular, aici a fost organizat Târgul Meșterilor populari "La Nistru, la mărgioară". Evenimentul a început cu o horă mare în Piața Libertății.
Din Piața Libertății, cei prezenți au mers spre Cetatea Sorocii. Aici, pe scenă au urcat artiștii soroceni de la mic la mare, cu dans, cântec și voie bună. Pe lângă cântece și dans, sorocenii, dar și oaspeții acestora, au putut vizita și târgul meșterilor populari, care au venit din toate colțurile țării, cu tot ce au ei mai bun. Prosoapele, iele, basmalele și rochiile brodate, au stat în cap de sărbătoare.
Neliptite de la sărbătoare, au fost și tradiționalele plăcinte, micii, frigărui și legumele coapte. Distrații au fost organizate și pentru cei mici, care făceau cozi pentru a se da la toboganele imense.
Sărbătoarea "La Nistru, la mărgioară" a fost întregită de prestația interpreților de muzică populară Costică Manole, Gabriel Nebunu și Nătălița Munteanu.Atât colectivele artistice, cât și meșterii populari prezenți la sărbătoare, au primit diplome din partea președintelui raionului Soroca, pentru promovarea culturii și a portului popular.
Duminică, 25 iunie, toate drumurile duc spre Cetatea Sorocii. Aici va avea loc Târgului Meșterilor Populari „La Nistru la Mărgioară”
În program:
Ora 11:00
- Parada portului popular (din Piața Libertății spre Cetatea Soroca)
- Deschiderea oficială a Târgului Meșterilor Populari ”La Nistru la mărgioară”
- Evoluarea colectivelor artistice din raion și oraș
- Târgul agenților economici din raion și țară
- Distracții pentru copii
- Invitați speciali :
ORA 17:00
Recitaluri de muzică folk ”Folk la Nistru”
Cu participarea interpreților: Anatol Rudei (Soroca)
Dana Florian, Irinel Varga, (București România)
Dan Vană – (Calafat, România)
Adriela Bejenari și Folk-Grup ”Basarabia”
Cultura şi creativitatea au fost premiate în cadrul unei gale speciale organizate de Consiliul raional Soroca. ”Gala premiilor” în domeniul culturii, a avut loc la Palatul de Cutură. S-au ales cu lauri, cei mai valoroși oameni de artă din raion, pictori, coregrafi, meșteri populari, bibliotecari, interpreți, jurnaliști şi poeți.
Soroceanca Inga Rotari, cântă de când se ține minte, anul acesta la ”Gala premiilor” i-a surâs norocul, fiind învrednicită de trofeiul în domeniul muzicii ușoare. Anul acesta i-a surâs norocul și maestrului Petre Popa, care a luat trofeul în domeniul artei teatrale. Cu trofee, diplome și premii bănești s-au făcut 13 oameni ai culturii din ținutul sorocean. Pe lângă premiere, cei prezenți au fost delectați cu un mic program arstistic, care a inclus muzică, dans și actorie.Potrivit organizatorilor, scopul evenimentului este promovarea valorilor culturale sorocene.
”Gala premiilor” Consiliului raional Soroca în domeniul culturii, este la cea de-a treia ediție.
A devenit deja o tradiție ca la Soroca să fie organizată ”Gala Premiilor” Consiliului raional în domeniul culturii. Cea de-a III-a ediția se va desfășura marți, 20 iunie, începând cu ora 15.00, la Palatul de Cultură. Potrivit organizatorilor, vor fi 13 trofee, diplome și premii bănești.
Printre acestea premiul în domeniul coregrafiei, biblioteconomiei, artei teatrale, premiul în domeniul muzicii populară, aerofonă, corală și uşoară, premiul în domeniul artelor plastice și în domeniul promovării culturii în mass-media.
Pagina 9 din 22
Test