Vineri, Aprilie 19, 2024
Declarațiile Președintelui, Maia Sandu,  după ședința CSS, convocată în contextul situației din stânga Nistrului

După ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocată astăzi, 26 aprilie, în contextul situației din stânga Nistrului, șefa statului, Maia Sandu, a spus:

 

    „Din informațiile pe care le avem la această oră, aceste intenții de escaladare sunt sau pornesc de la forțe din interiorul regiunii transnistrene, care sunt forțe pro-război și sunt interesate să destabilizeze situația în regiune. Aceasta este informația pe care o deținem la moment, evident continuăm să monitorizăm și să colectăm informații”

    „E o situație complexă și tensionată. Noi suntem vigilenți. Vom lua toate măsurile necesare pentru prevenirea unor escaladări, pentru întărirea securității statului și protejarea cetățenilor noștri. Trebuie să fim calmi, să ne informăm din surse sigure și să evităm distribuirea informațiilor false”

    „Atenționăm pe cei care, indiferent de motiv, vor acționa în detrimentul stabilității în societate și a siguranței cetățenilor – instituțiile statului vor acționa prompt pentru a opri orice tentative de acest gen. Aceste tensiuni se întâmplă pe teritoriul necontrolat de facto de către autoritățile de la Chișinău. Dar acesta este teritoriul Republicii Moldova, iar acolo locuiesc cetățenii noștri. Pacea, apărarea vieții și bunăstării cetățenilor este prioritatea noastră”

    Potrivit șefei statului, autoritățile de la Chișinău rămân deschise să continue dialogul pentru soluționarea conflictului din regiune într-un mod pașnic, negociat pe cale diplomatică, care va oferi oamenilor din Moldova, inclusiv celor din regiunea transnistreană, șansa la o viață pașnică și prosperă.

Log in or Sign up