Pentru organizarea Summit-ului CPE de la Bulboaca s-au cheltuit peste 13 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă. Oficialul a declarat că, inițial, au fost planificate 16 milioane de lei.
"Pentru organizarea Summit-ului CPE s-au cheltuit 13.328.519 lei. O parte din aceste costuri urmează să fie parțial rambursate de unii din partenerii noștri externi care pregătesc și finalizează acele pierderi financiare care ne vor permite să reducem acest cost final pentru organizarea summit-ului. Mai multe state, mai mulți parteneri, și-au asumat costurile pentru mai multe elemente de organizare a acestui eveniment. Vorbim de state precum România, Franța, Suedia, Marea Britanie, dar și mai mulți parteneri ai țării noastre au avut și ei anumite costuri", a menționat ministrul de Externe.
Ministrul a spus că 7 milioane de lei a fost valoarea contractului cu compania care a asigurat instalarea corturilor, sonorizare, ecrane, mobilier, lumini etc. Alte 5 milioane au fost alocate pentru servicii de organizare și locațiune în perioada 27 aprilie – 2 iunie.
Aproape 380 mii lei au fost cheltuiți pentru transportarea delegațiilor, iar 191.000 de lei pentru recepție oficială de bun venit.