Deputații au susținut joi, 21 septembrie, propunerea Guvernului de a prelungi starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova cu încă 60 de zile, începând cu data de 2 octombrie, în contextul războiului din Ucraina.
„Riscurile la adresa securității R. Moldova sunt persistente și reale. Forțele armate ruse au intensificat atacurile cu rachete de croazieră și drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina, ceea ce poate perturba aprovizionarea cu energie electrică în țara noastră. (...) În pofida situației complicate, astăzi, în R. Moldova totul este stabil, iar toate instituțiile noastre își desfășoară activitatea în parametrii normal. Suntem gata să gestionăm orice criză. Cu toate acestea, precauția și vigilența sunt bine înțelese”, a declarat de la tribuna Parlamentului ministrul Efros.
Pentru prelungirea stării de urgență au votat 57 de deputați. Starea de urgență a fost instituită la 24 februarie 2022. La propunerea Guvernului, Parlamentul a declarat starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, ţinând cont de pericolul iminent la adresa securităţii naţionale provocat de războiul din Ucraina. De atunci, starea de urgență a fost prelungită periodic.