Conducerea de vârf a țării a adresat un mesaj comun după decizia istorică a Consiliului European de a deschide negocierile de aderare la UE pentru Republica Moldova.
„Este un pas foarte important pe drumul nostru de integrare europeană și este mai ales meritul dumneavoastră, al cetățenilor, că am ajuns aici. Pentru că prin votul dvs și activitatea civică, ați contribuit la această decizie. Avem de lucru în continuare, dar suntem încurajați de această apreciere și decizie importantă a țărilor UE, care au spus încă o dată ferm că își doresc ca R. Moldova să fie parte a marii familii europene”, a spus șefa statului.
„Mulțumesc celor care au crezut în noi. în faptul că R. Moldova, o țară mică, dar cu o inimă mare a putut într-o perioadă foarte scurtă de timp, trecând prin crize, ne-am demonstrat nouă, tuturor, că lucrurile frumoase și mari pot fi făcute când depui dăruire și crezi în ceea ce faci. Felicitări prietenilor de la Kiev, mulțumesc marilor capitalei și celor care ne-au ținut pumnii”, a menționat Igor Grosu.
„Dragi cetățeni, felicitări! Stimați colegi din instituții, vă mulțumesc foarte mult pentru munca asiduă. De mâine, avem și mai mult de lucru”, a subliniat Dorin Recean.