Marți, Aprilie 30, 2024
DEPUTAȚII PAS CER AVIZUL MAGISTRAȚILOR

Astăzi, Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a inaugurat oficial procedura de inițiere a unui referendum republican privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Un grup de deputați din cadrul formațiunii a depus proiectul corespunzător la Curtea Constituțională, solicitându-i avizul necesar. Declarația în acest sens a fost publicată pe rețelele de socializare. Președinta Comisiei Juridice, Numiri și Imunități, Veronica Roșca a explicat.

”Cu o istorie ce depășește 30 de ani, în Republica Moldova a fost mereu evident și resimțit apartenența la spațiul identității europene. Cetățenii Republicii Moldova se identifică în mod clar drept europeni. Este imperativ să consfințim această realitate în Constituție, astfel încât nimeni să nu poată submina cursul european și identitatea europeană a țării noastre", a subliniat Veronica Roșca.

"Ziua de azi marchează începutul simbolic al procesului de inițiere a referendumului constituțional pentru modificarea Constituției. Următorul pas implică obținerea avizului din partea Curții Constituționale. Apoi, va fi responsabilitatea noastră să prezentăm în Parlament proiectul de hotărâre care va stabili data referendumului constituțional și care va include întrebarea adresată cetățenilor Republicii Moldova: "Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?", a explicat președinta Comisiei Juridice, Numiri și Imunități, Veronica Roșca.

Proiectul de modificare a Constituției propune adăugarea a două alineate la preambulul Legii Supreme a țării, prin care se reiterează identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și se afirmă că integrarea în Uniunea Europeană reprezintă un obiectiv strategic al țării noastre.

Log in or Sign up