Andrei Spînu se retrage din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate. Anunțul a fost făcut într-o postare pe Facebook. Spînu a declarat că, deși a fost ținta unor atacuri repetate fără dovezi, a lucrat în interesul țării și consideră că decizia sa de retragere va permite o mai mare concentrare asupra problemelor importante pentru Moldova. Într-o conferință de presă, șefa statului, Maia Sandu a exprimat mulțumiri publice lui Andrei Spînu, pentru contribuțiile semnificative aduse în Guvern, apreciind schimbările inițiate în sectorul energetic și infrastructurii, inclusiv proiectele de modernizare a drumurilor și soluțiile pentru ieșirea din criza energetică.
Și președintele PAS, Igor Grosu, a transmis un mesaj, pentru Andrei Spînu. Grosu susține că Spînu a avut un rol important în consolidarea PAS și că a avut de luat decizii dificile în Executiv.
Deocamdată, responsabilii de la Guvern nu au comentat demisia ministrului, iar premierul a promis să anunțe remanierile guvernamentale în cursul acestei săptămâni. Andrei Spînu a fost ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în Guvernul Gavrilița, iar în Guvernul Recean a ajuns în iulie 2023.