Aleșii locali se convoacă marți, 04 februarie în şedinţa ordinară. Ordinea de zi va cuprinde 39 de proiecte de decizii. Printre cele mai importante se numără corelarea bugetului Primăriei mun. Soroca pentru anul 2025, repartizarea profitului net al societăţilor pe acţiuni şi întreprinderilor municipale, dar și alocarea surselor financiare din fondul de rezervă.
Până atunci urmează să fie desfășurate și ședinţele comisiilor consultative de specialitate. Pe 29 ianuarie va avea loc ședința comisiei buget, finanţe, dezvoltarea social-economică, asistenţă socială. Pe 30 ianuarie- ședința comisiei dezvoltarea infrastructurii municipiului, amenajarea teritoriului, probleme funciare şi protecţia mediului.