Vineri, Ianuarie 30, 2026
Consiliul Municipal Soroca se convoacă în ședință extraordinară

             

Aleșii locali de la Soroca se convoacă în ședința extraordinară a Consiliului Municipal, joi, 17 aprilie. Consilierii vor avea de examinat o ordine de zi cu 7 chestiuni.

Printre cele mai importante se numără modificarea bugetului Primăriei mun. Soroca pentru anul 2025, aprobarea și cofinanțarea grantului oferit de către Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală cu scopul implementării proiectului „Asigurarea mobilității sustenabile prin modernizarea drumurilor în mun. Soroca”, aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru Construcția Complexului Sportiv Multifuncțional din mun. Soroca, dar și modificarea Regulamentului privind constituirea fondului de rezervă al Consiliului municipal Soroca şi utilizarea mijloacelor acestuia.

Între timp, miercuri, 16 aprilie, vor fi desfășurate și comisiile de specialitate, acestea fiind comisia buget, finanțe, dezvoltarea social-economică, asistență socială, comisia dezvoltarea infrastructurii municipiului, amenajarea teritoriului, probleme funciare şi protecția mediului și comisia de drept, educație, cultură, sport, tineret, probleme sociale, ocrotirea sănătății și ordine publică.

Log in or Sign up

Test