Primăria Soroca anunță că vineri, 3 octombrie, cu începere de la ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului raional, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului municipal.
Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte de interes pentru comunitate: raportul privind executarea bugetului pentru primul semestru al anului 2025, modificările la bugetul municipal, dar și rapoarte de audit referitoare la administrarea terenurilor și la impozitarea bunurilor imobile.
Consilierii urmează să examineze și raportul Curții de Conturi privind alimentația copiilor din grădinițe și școli, notificarea Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, precum și un proiect de renovare a Gimnaziului „Dumitru Matcovschi”, finanțat dintr-un grant oferit de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Totodată, vor fi discutate suplimentarea orelor didactice, modificarea componenței unei comisii de concurs pentru directorii de instituții, dar și alocarea unor surse financiare din fondul de rezervă al Primăriei.