Luni, Octombrie 13, 2025
Buget, reparații, militărie și cultură – temele principale ale ședinței Consiliului Raional Soroca din 16 octombrie

Consiliul Raional Soroca se pregătește pentru o nouă ședință, programată pentru 16 octombrie, în cadrul căreia vor fi examinate peste douăzeci de proiecte de decizie propuse de președintele raionului, Veaceslav Rusnac. Pe ordinea de zi se regăsesc subiecte ce țin de încorporarea tinerilor în serviciul militar, lucrări de reparație și rețele inginerești, dar și chestiuni economice, sociale și culturale.

Consilierii urmează să discute despre executarea bugetului raional, alocarea mijloacelor financiare din fondul de rezervă, acceptarea unor bunuri cu titlu gratuit pentru instituțiile de învățământ și modificarea unor decizii anterioare. De asemenea, pe agendă se află și subiecte privind activitatea Palatului de Cultură din Soroca și a Centrului de Informare și Promovare Turistică.

Conform procesului decizional, aceste chestiuni vor fi abordate în cadrul audierilor publice din 9 octombrie, iar pe 13 și 14 octombrie se vor desfășura ședințele comisiilor de specialitate, în localul Consiliului Raional Soroca.

Log in or Sign up

Test