Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Discuții aprinse în Parlament cu privire la deplasarea  unor deputați  la Moscova

Joi, 20 octombrie, în plenul Parlamentului s-au încins discuții aprinse cu privire la deplasarea vicepreședintelui Legislativului, Vlad Batrîncea, la Moscova.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dumitru Alaiba a condamnat această vizită și a declarat că vicepreședintele Parlamentului și-a permis, fără nicio rușine, să facă fotografii cu simbolurile regiunilor anexate de Rusia și cu oamenii care aplaudă la televiziuni că cetățenii ucraineni mor.

„Au încercat să ceară clarificări despre rachetele rusești care au survolat spațiul nostru aerian? Câți bani au fost scoși din banii contribuabililor noștri pentru această rușine? Dacă este cineva din PSRM care nu susține ceea ce fac colegii voștri, aveți oportunitatea să vă distanțați de această trădare”, a spus Dumitru Alaiba.

Cu o replică a venit deputatul socialist Grigore Novac, care a precizat că membrii PSRM au plecat la Moscova pentru a soluționa problema legată de exportul de mere în Rusia, de care actualei guvernări „îi este în cot”. Totodată, Grigore Novac a comentat și apelul făcut de Dumitru Alaiba, prin care a îndemnat socialiștii care nu susțin războiul să se distanțeze de colegii săi. „Domnul Alaiba, ne putem permite să avem grijă de noi înșine. Nu dumneavoastră trebuie să ne dați lecții despre cine și cum trebuie să acționeze. Duceți-vă în primul sat din apropiere. Dacă nu o să luați mardeală acolo, o să fie bine”, a spus Grigore Novac.

. De partea cealaltă, deputatul PAS Adrian Băluțel i-a întrebat pe parlamentarii socialiști dacă colegii lor au discutat despre reducerea volumului de gaz sau survolarea spațiului aerian al țării de rachete rusești.

Drept răspuns, Grigore Novac a zis: „Sunteți tânăr ca să înțelegeți prea profund aceste lucruri. Iar la capitolul gaze, aveți un bun prieten, care e ministru. Interesați-vă ce pacoste a făcut pentru țara noastră”.

Log in or Sign up

Test