Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Modificarea Codului Electoral, promovată de actuala guvernare, un pericol la adresa democrației

De această părere sunt reprezentanții partidelor din cadrul platformei naționale „Agenda Comună”.

Vlad Batrîncea, vice-președintele Parlamentului, secretar executiv al PSRM a menționat, „Toate partidele politice, cu excepția PAS, vor avea probleme cu monitorizarea scrutinelor, cu funcționalitatea și accesul la procedurile democratice, cu finanțarea partidelor politice.

Acest Cod este un pericol și pentru observatorii care participă la monitorizarea scrutinelor, deoarece apare noțiunea de vot alternativ- vot prin internet, de care Moldova nu este pregătită.

Sunt țări mult mai civilizate decât Republica Moldova care nu riscă să introducă votul alternativ și sunt țări care s-au refuzat de acest vot pe motiv că nu poate fi asigurată securității votului”.

Ion Dron, președintele Partidului pentru Oameni, Natură și Animale a subliniat că, ei aflați la putere adoptă reguli prin care numai ei să poată controla din punct de vedere juridic și administrativ întreg procesul electoral.

„Cetățeanul vede votul său ca un instrument de sancțiune a celor care i-au promis, nu au reușit și trebuie să plece. Dacă acest cod va fi adoptat în varianta propusă această percepție a cetățeanului se va transforma într-o iluzie deșartă”.

Andrei Donica, președintele „Speranța-Надежда” a precizat că aceste ”combinații” cu schimbarea Codului Electoral, se fac doar pentru a putea falsifica următoarele alegeri.

„Nu văd nimic logic în modificările propuse, mai mult, sunt și lucruri neconstituționale”.

 

Marc Tkaciuk, liderul ”Congresului Civic a subliniat că toți experții și politicienii cu autoritate au demonstrat că acest Cod este elaborat în favoarea actualei guvernări, în conformitate cu standardele unor regimuri nu tocmai democratice.

„Se prognozează că rezultatele alegerilor organizate conform acestui Cod vor genera nemulțumirea tuturor alegătorilor și să nu ne mire ce se va întâmpla în cadrul alegerilor generale locale și îndată după ele”, a spus Tkaciuk, adăugând că „Tot ce am aflat despre valorile democratice ale PAS nu lasă loc de îndoieli. Puterea a fost acaparată de niște idioți plini de sine care cred că vor guverna veșnic și nu vor fi sancționați de nimeni”. 

 

Pe finalul briefingului, în numele platformei „Agenda Comună”, Vlad Batrîncea a insistat asupra necesității de a amâna adoptarea Codului Electoral în a doua lectură, preconizat pentru următoarea ședință a Parlamentului.

Log in or Sign up

Test