Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
CEC: în raionul Soroca sunt înscriși în registru 75 743 de alegători

Peste 2,7 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II, arată datele statistice prezentate de Comisia Electorală Centrală.

Potrivit instituției, numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor este de 3.294.376.

La Soroca, potrivit datelor prezentate, sunt înscriși în registru 75 743 alegători.

Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării - 258.038 de persoane și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova - 269.190 persoane.

Totodată CEC, a constituit circumscripțiile electorale permanente de nivelul al doilea și Consiliile electorale ale circumscripțiilor electorale de nivelul al doilea.

Necesitatea adoptării acestor decizii derivă din noile prevederi ale Codului electoral. În acest fel, hotarele circumscripțiilor electorale vor corespunde hotarelor unităților administrativ-teritoriale, de nivelul al doilea ale Republicii Moldova, iar consiliile electorale de circumscripție de nivelul al doilea vor activa permanent, cu excepția consiliilor electorale de circumscripție constituite pentru secțiile de votare din afara țării și pentru localitățile din stânga Nistrului.

Log in or Sign up

Test